Actualitate
Muzeele din Cluj-Napoca, în moarte clinică
Muzeele din Cluj sunt căutate atât de străini cât și de clujeni. Însă, din păcate, unele s-au închis definitiv, altele se află de ani de zile în renovare și doar câteva se mai mențin pe linia de plutire, încercând să atragă vizitatori cu cele mai inedite expoziții și evenimente.
Autoritățile locale par să lase undeva spre capătul listei de priorități această parte a vieții culturale clujene.
Muzee închise sau în renovare
În ceea ce privește neglijența de care dau dovadă, se poate oferi ca exemplu Muzeul de Speologie, unic în țară, care și-a închis porțile în anul 2010. Motivul? O neînțelegere între proprietari, adică între Primărie și un proprietar privat care nu a mai dorit ca imobilul să fie deschis publicului. Primăria a atacat în instanță hotărârea coproprietarului, dar până acum nu a fost luată nicio decizie.
Colecția de Istorie a Farmaciei a fost pe punctul de a fi pierdută și închisă de ochii publicului în urmă cu câțiva ani, deoarece risca să fie evecuată din clădirea în care a funcționat încă din anul 1954. Instanțele au decis ca imobilul unde se află astăzi muzeul să fie retrocedat familiei Hintz, ultima familie de farmaciști care l-a deținut înainte de naționalizare. Moștenitorii au dorit să vândă clădirea. În anul 2015, muzeul a primit notificare de evacuare, iar autoritățile locale căutau un spațiu unde să depoziteze colecția. Din fericire, un an mai târziu, moștenitorii familiei Hintz au decis că nu mai doresc să vândă imobilul, ci să-l reabiliteze și să păstreze actuala destinație.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei este închis de aproape un deceniu, fiind într-un proces amplu de renovare, însă supraviețuiește prin intermediul expozițiilor temporare. Astfel reușește să atragă mii de vizitatori anual. Iarna vizitatorii sunt mai puțini. Însă cu toate astea, câteva sute de persoane tot se plimbă printre exponate. Noaptea Muzeului și Școala Altfel reușesc în fiecare an să aducă un public numeros.
Muzeul Zoologic, al doilea ca importanță științifică din țară se află în renovare de aproape doi ani, iar reprezentanții nu știu când va fi deschis. Anul trecut aceștia sperau că expozițiile vor putea fi iar vizitate începând din luna octombrie, însă, patru luni mai târziu, instituția este în continuare în renovare. Muzeul deține una dintre cele mai mari colecții din România, care însumează peste 10.000 de specii de floră și faună, atât din România cât și din alte colțuri ale lumii. Până să fie închis pentru reabilitare, peste 30.000 de vizitatori treceau anual pragul muzeului.
Muzeul Pompierilor a fost închis în urmă cu mai mulți ani și a fost lansat un concurs de idei pentru punerea în valoare a imobilului de pe strada Tipografiei care urmează să fie transformat într-o scenă pentru performanțe artistice.
Muzee care ar fi putut să fie
Fostul depozit de filme, care acum se află în paragină, a intrat în atenția Reprezentanților TIFF, care au dorit să înființeze primul muzeu al cinematografiei din România, însă până acum, din cauza unor probleme, în special administrative, nu s-a concretizat nimic. Astfel proiectul a rămas undeva în aer, cu toate că organizatorii TIFF au organizat numeroase evenimente la fostul depozit, pentru a atrage atenția clujenilor în legătură cu potențialul pe care îl are această clădire abandonată. Sute de clujeni și zeci de instituții au donat mii de euro pentru muzeu, în speranța că acesta se va deschide.
Organizatorii celui mai mare festival dedicat fotografiei din Europa de Est, care are loc anual în Cluj-Napoca, au încercat ani la rândul să înființeze un muzeu al imaginii. Muzeul ar fi avut ca scop salvarea, conservarea si expunerea imaginilor artistice și ar fi fost primul de acest gen din România. Primăria și-a anunțat susținerea față de proiect și a pus la dispoziția inițiatorilor un spațiu pe strada Iuliu Maniu. Însă inițiatorii aveau nevoie de alte instituții, mai exact de cele care se ocupă cu cercetarea istoriei imaginii. Din păcate, acestea nu au fost dispuse să își asume un proiect atât de mare.
În acest moment, există vești bune, că un nou muzeu va fi deschis în Cluj-Napoca. Un cuplu de tineri, Bogdan și Roxana Târziu își petrec timpul restaurând calculatoare vechi. Unele au aproape o jumătate de secol. Colecția lor conține peste 400 de exemplare, iar în acest moment tinerii au demarat un proiect prin care să deschidă un muzeu al tehnologiei, unde oamenii vor putea să testeze calculatoare antice.
Cele mai căutate expoziții
Într-o vreme în care muzeele se închid unul după altul și autoritățile locale închid cu nonșalanță ochii, există, totuși, instituții care aduc cinste orașului. Cel mai vizitat muzeu din oraș este Muzeul Etnografic al Transilvaniei care, sub administrarea istoricului Tudor Sălăgean, a reușit în anul 2017 să adune 63.000 de vizitatori. Dintre aceștia, aproape 28.000 de vizitatori au admirat expozițiile prezentate la sediul central, iar peste 35.000 de persoane au trecut pragul Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia. De asemenea, reprezentanții muzeului au organizat mai multe evenimente în diferite locații reușind astfel să mai atragă peste 18.000 de persoane interesate de etnografia românească.
De asemenea, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a fost în atenția clujenilor și a turiștilor, reprezentând anul trecut un obiectiv important de vizitat în oraș. Astfel, peste 60.000 de persoane au putut să admire operele de artă prezentate în încăperile muzeului.