Actualitate
Învățătorii clujeni sunt revoltați. Nu doresc eliminarea calificativelor ca sistem de notare pentru clasele primare
În urmă cu câteva zile, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a anunțat că dorește să propună un proiect de lege prin care calificativele să fie eliminate din sistemul de notare la clasele I-IV și să fie folosit un sistem de notare după model european. Învățătorii spun că în acest moment calificativele sunt cea mai bună opțiune și nu ar fi nevoie de o schimbare.
Fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a declarat în urmă cu câteva zile că dorește să depună o inițiativă legislativă prin care evaluarea elevilor din clasele primare să nu se mai realizeze prin calificative, ci învățătorii să folosească un model european.
„O să depun un proiect de lege prin care vreau să eliminăm calificativele în învăţământul primar. Să nu mai fie calificative pentru elevi, dar asta este părerea mea. Până nu o să discut în interiorul grupului, nu o să pot să spun că depun iniţiativa legislativă. Evaluarea elevilor să se facă aşa cum există astăză în unele ţări ale Uniunii Europene, pe alte criterii. E o discuţie mult mai amplă şi pentru asta trebuie schimbată Legea Educaţiei naţionale”, a declarat Liviu Pop.
Schimbarea sistemului, văzută ca o pierdere de timp și de resurse
Învățătorii însă spun că ar fi o pierdere de timp această modificare, ținând cont că actual sistem de notare funcționează foarte bine, iar elevii pot să vadă cu ușurință nivelul la care se situează, fără să fie complexați de note și fără să se creeze o concurență nedorită.
„Metoda de notare actuală este bună, din moment ce în sfârșit ne-am pus la punct cu tot ceea ce înseamnă evaluare pentru că a fost un capitol intens dezbătut în ultimii ani. S-a pus mare accent pe asta și acum, pe când s-a pus la punct vor să-l modifice? Mi se pare oarecum bulversant. Nu știu dacă este o idee bună momentan să se schimbe sistemul de notare. S-ar creea haos să se pună acum la punct un alt sistem doar de dragul de a schimba ceva și de a-i înnebuni pe bieții dascăli și copii. E destul de clar ca sistem pentru că, de regulă, la orice probă de evaluare se face media calificativelor. Pe fiecare item se pune un calificativ, cu un barem clar stabilit”, a explicat Livia Potra, învățătoare clujeană.
Alți învățători spun că o modificare nu ar fi benefică deoarece, ierarhizarea elevilor este oricum pusă în dificultate de părinții care nu acceptă ca cei mici să nu fie printre cei mai buni.
„Nu știu dacă este prioritar în momentul de față să se schimbe sistemul de notare. Sistemul actual funcționează. Oricum stresul este mare când trebuie să evaluăm copiii, mai ales datorită subiectivismului părinților. E greu să ierarhizezi fiindcă oricum ai face, părintele nu este mulțumit. Pentru mine cel mai important este ca în primii ani, elevii să îndrăgească școala și să vină cu plăcere. Eu nu aș mai schimba nimic în învățământ fiindcă s-au schimbat prea multe de la Revoluție încoace”, a mărturisit Magdalena Kis, învățătoare cu peste 30 de ani de experiență în domeniul educației.
Schimbare doar dacă există avantaje clare
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj de asemenea susțin că sistemul de notare actual este unul funcțional și ar fi nevoie de o modificare doar în cazul în care există avantaje vizibile în folosirea unui alt sistem.
„Trebuie analizat, trebuie făcută eventual o pilotare pe niște școli și văzut. O schimbare poate fi benefică, dar trebuie să vedem dacă efectul ar fi cel pe care îl dorim, care ar fi avantajele unui astfel de sistem. Trebuie să vedem dacă modificarea sistemului ar aduce ceva nou”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Pentru ca sistemul de notare la clasele primare să fie modificat, după cum a explicat și fostul ministru Liviu Pop, va fi nevoie ca și Legea Educație să fie modificată. Din anul 1995 încoace, legea a fost modificată de peste 60 de ori de cele peste 25 de persoane care au ocupat funcția de ministru al Educației.