monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După decizia de a muta locuitorii de la Pata Rât cu chirie în oraş, Boc răspunde criticilor: Dacă aş fi om de afaceri şi bogat nu m-aş simţi bine cu oameni săraci

Primăria Cluj-Napoca va subvenţiona chiria în oraş pentru locuitorii de pe strada Cantonului, dar şi pentru alte categorii de persoane marginalizate. Potrivit calculelor primarului Emil Boc, subvenţiile merg până la 300 de euro sau în unele cazuri 100%.

sursa foto ziardecluj.ro

După ce informaţia a stârnit un val de critici, marea majoritate a clujenilor nefiind de acord cu această măsură, primarul Emil Boc vine cu explicaţii.

“De săptămâna viitoare, din 19 februarie, aceşti posibili cetăţeni eligibili pot depune la Direcţia de Protecţie Socială sau la orice primărie de cartier solicitarea însoţită de actele de stare civilă, actele care vizează veniturile, declaraţie că nu au locuinţă în proprietate sau nu au avut în ultimii 10 ani. Se face o anchetă socială, se verifică, după aceea comisia de la Consiliul Local examinează dosarul şi stabileşte că beneficiarul are drept de subvenţie. După aceea, persoane îşi caută chirie pe piaţă. Are la dispoziţie trei luni de zile şi după aceea vine cu contractul înregistrat la Finanţe şi i se acordă timp de 12 luni sau maxim 24 de luni această chirie”, a declarat primarul, marţi, la o emisiune la radio.


Potrivit lui Boc, 300-500 de persoane ar urma să beneficieze de aceste chirii subvenţionate.

“Aştept să vedem care va fi efectul şi impactul practic a deciziei. Mulţi mă critică pentru această propunere. Eu spun noi, ca oraş, avem nevoie să fim solidari şi cu acela care o duce greu. Sunt oameni care o duc greu în acest oraş. Din perspectiva funcţiei pe care o am mă întâlnesc şi cu academicieni şi cu cei care trăiesc în centrele de adăpost social şi cu persoane care trăiesc la limita greutăţii vieţii de zi cu zi, care nu-şi pot acoperi cheltuielile de pe o zi pe alta din cauza veniturilor mici pe care le au. Sprijin şi mediul de afaceri, dar trebuie să ne uităm şi la cealaltă componentă de solidaritate pentru că sunt clujeni de-ai noştri. Dacă aş fi om de afaceri şi bogat nu m-aş simţi bine cu oameni săraci. Eu nu mă simt bine să văd în preajma mea oameni care o duc foarte greu, care nu au ce să mănânce. Nu te simţi bine. Ca primar ai obligaţia să te uiţi la toate laturile din societate. Nu îi poţi scoate pe toţi să fie în stare de fericire absolută, dar poţi să le dai şansa să aibă o zi mai bună mâine printr-un efort al municipalităţii”, a mai precizat edilul.


Primăria a venit şi cu câteva condiţii.

“Am pus aici o condiţie. Dacă nu ai loc de muncă poţi să beneficiezi de această subvenţie, dar primăria împreună cu AJOFM caută loc de muncă. Dacă tu refuzi două locuri de muncă oferite ţi se sistează dreptul la chirie. Plus că trebuie să ai domiciliul şi reşedinţa în oraş. Să nu vină din alte judeţe că aici ar fi raiul pe pământ. Noi trebuie să avem grijă de clujenii noştri”, a mai spus Boc.


Cine poate beneficia de subvenționarea chiriei

Următoarele categorii sociale vor beneficia de subvenționarea chiriei:


 - Tinerii în vârstă de până la 26 de ani, persoane singure, proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Cluj de pe raza municipiului Cluj-Napoca care au venit lunar de până la 1500 lei

 - Persoanele singure și familiile cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Cluj-Napoca aflate în evidența Direcției de Asistență Socială care în urma evaluării de specialitate pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau în categoria persoanelor aflate în risc de marginalizare socială (cu un venit net lunar/membru de familie de până la 783 lei, respectiv de până la 1082 lei pentru persoana singură)


 - Victimele violenței domestice care se află în evidențele serviciilor de specialitate și care locuiesc efectiv pe raza municipiului Cluj-Napoca, precum și cele care au beneficiat de servicii în adăposturi destinate acestei categorii sociale și care nu beneficiază de alt sprijin locativ din partea statului sau a unor ONG-uri, care au un venit lunar/membru de familie de până la 1500 lei.

Mai multe detalii despre aici subiect puteţi citi aici.