monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Urmărire ca în filme pe străzile din Dej. Cum a încercat un şofer beat să scape de poliţişti.

Poliţiştii rutieri au reţinut pentru 24 de ore un tânăr depistat la volanul unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acestora şi care a fost implicat, ulterior, într-un accident rutier cu pagube materiale.

Tânărul nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dej au dispus luni reţinerea unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Dej, cercetat pentru infracţiuni rutiere.


„La data de 17 februarie a.c. în jurul orei 00:50, în timp ce conducea autoturismul pe raza municipiului Dej, tânărul s-a intersectat cu un echipaj de poliţie pe strada 1 Mai, căruia nu i-a acordat prioritate de trecere. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, însă tânărul şi-a continuat deplasarea până pe strada Horea, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat. Anterior coliziunii, tânărul ar fi lăsat autovehiculul fără control, sărind pe bancheta din spate.

În urma controlului, poliţiştii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat că se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sâng”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.


Acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.

În cursul zilei de azi, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.