monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scandalul plăcuțelor multilingve continuă la Cluj. Între proteste și o „furtună într-un pahar cu apă”. Cum vrea Boc să calmeze maghiarii? Ce se întâmplă cu statuia lui Matei Corvin?

Scandalul plăcuțelor multilingve nu s-a încheiat la Cluj. Reprezentanţii Asociaţiei Musai-Muszáj atrag atenţia că în ultimul an au fost amplasate doar 4 dintre cele 12 plăcuțe multilingve și lanțul promisiunilor și al amânărilor nu pare să aibă sfârșit. În replică, primarul Emil Boc spune că aici este vorba de “o mică furtună într-un pahar cu apă”.

“După un an de întârzieri, nu există niciun semn că plăcuțele lipsă ar urma să fie amplasate în viitorul apropiat. În semn de protest, cu ocazia primei aniversări a câștigării procesului plăcuțelor, Musai-Muszáj va împinge o bicicletă dotată cu o pancartă multilingvă din Piața Unirii până în curtea Primăriei Cluj-Napoca și o vom lăsa în parcarea de biciclete din curte. Bicicleta va rămâne parcată, în văzul cetățenilor Clujului dar și al angajaților Primăriei, români și maghiari deopotrivă până toate plăcuțele vor fi montate la locul lor”.

Protestul va avea loc miercuri de la ora 17:00 în Piața Unirii.


“Este inacceptabil ca după respingerea ilegală timp de 16 ani a solicitării legitime a cetățenilor ca numele orașului să fie inscripționat și în limba concetățenilor maghiari, după un proces pierdut și după mai bine de un an de la decizia Tribunalului Cluj-Napoca, Primăria continuă să tergiverseze amplasarea plăcuțelor multilingve”, spun membrii Asociației.

În replică, primarul Emil Boc spune că plăcuțele multilingve au fost amplasate la cele mai importante intrări în oraș.


“Aici e o mică furtună într-un pahar cu apă pentru că, dacă puteți observa, cele mai importante intrări în municipiu cu vizibilitate maximă și cu impact concret au aceste plăcuțe multilingve amplasate. Dacă vă uitați la intrarea dinspre Florești, care este cea mai aglomerată rută din România, are amplasată, dacă vă uitați la intrarea în Cluj dinspre aeroport veți vedea că există amplasate aceste plăcuțe multilingve, dacă vă uitați la intrarea dinspre Baciu este amplasată această placă multilingvă, dacă vă uitați la intrarea dinspre Calea Turzii veți vedea că este amplasată. Mai sunt de reglementat mici probleme și mă refer la intrarea dinspre Chinteni și la intrarea dinspre Gheorghieni, Borhanci, care se vor reglementa în perioada următoare. Au fost câteva probleme tehnice care sunt în curs de soluționare și evident că vor fi amplasate și acestea Am luat atunci acea decizie pe baza colaborării excepționale cu experții de la Universitatea Babeș-Bolyai, am găsit o soluție în care toată lumea să se simtă ca acasă, să subliniem și originea și dimensiunea istorică, prin dimensiunea latină pe care orașul o are, dimensiunea multiculturală și evoluția istorică a orașului nostru și aceste lucruri se regăsesc aici. Consider că e o mică furtună într-un pahar cu apă și practic noi am dat această dimensiune de oraș european și orice intră în municipiu poate observa acest lucru. Și vor fi completate și celelalte două intrări”, a declarat Boc, astăzi, la o emisiune la radio.

Anul trecut, în 21 februarie, Tribunalul Cluj a admis o cerere prin care îl obliga pe primarul Emil Boc să amplaseze plăcuţe indicatoare cu denumirea în limba maghiară a municipiului Cluj-Napoca.


Emil Boc, primar municipiul Cluj-Napoca

"Tot din respect pentru tradiția orașului, în 23 februarie, când e ziua de naștere a lui Matei Corvin, statuia va fi iluminată oarecum în mod special, pusă în valoare, tocmai ca un gest de respect față de oraș și față de valorile pe care le are".