monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cu fântâna arteziană la capătul străzii și în noroi până în gât. Bine ai venit în Florești!

O mână de floreșteni care locuiesc pe strada Sub Cetate s-au săturat să se lovească de indiferența autorităților locale când vine vorba de problemele cu care se confruntă locuind în comună. Noroi, inundații, șoferi care încalcă legile de circulație sunt doar câteva dintre necazurile pe care le au.

Zeci de mii de persoane se confruntă zilnic cu aceleași probleme despre care se discută constant în presa locală. Locuitorii comunei Florești au nenumărate neajunsuri, cu toate că se află doar la câteva minute de mers cu mașina de Cluj-Napoca, inima Ardealului. Majoritatea floreștenilor acuză administrația locală pentru aglomerație, mizerie, lipsa trotuarelor, haosul care vine odată cu construirea unui nou bloc în comună.

Însă, obosiți de orele pe care le petrec pe drum, sătui să nu aibă unde să își plimbe copiii, frustrați de serile petrecute spălând pantofi din cauza noroiului care apare odată cu cea mai mică ploaie, din ce în ce mai mulți floreșteni au început să își spună public ofurile, indiferent că o fac pe rețelele de socializare sau apelează la jurnaliști pentru a-și spune povestea.


Rigola care inundă strada

Strada Sub Cetate este o zonă rezidențială cu câteva blocuri, undeva lângă un câmp plin de noroi, însă floreștenii care locuiesc acolo sunt mulțumiți de modul în care strada a fost amenajată, însă fericirea lor este umbrită de anumite detalii pe care le-au sesizat de nenumărate ori, însă au fost ignorați de autoritățile locale.

„S-a făcut un lucru bun, un lucru frumos. Însă de trei ani de când s-a asfaltat strada, a rămas neîngrijită”, spune Aurel Silași, un locatar de pe strada Sub Cetate.


În momentul în care a fost asfaltată strada, s-a amenajat o rigolă care să ajută la scurgerea apei când plouă. Însă rigola se termina la capătul străzii, iar toată apa formează o baltă imensă, care, de multe ori ajunge iar în fața blocurilor.

„Rigola nu duce nicăieri. Nu știu de ce au făcut-o. Vara este plin de țânțari. Când plouă, este lac. Nu poți ieși din bloc. Dar nu interesează pe nimeni. Am cerut să vină să îi trimită măcar pe cei cărora le plătim noi ajutor social să vină organizat să desfunde rigola fiindcă s-a înfundat imediat din cauza basculantelor și camioanelor care vin la blocurile în construcție și caure au adus pământ pe stradă”, explică bărbatul.


Șoferii care scurtează drumul, aduc tot noroiul pe stradă

Deja se știe că în comuna Florești nimeni nu se ocupă de curățenia stradală. Cu asta se confruntă și cei care locuiesc pe strada Sub Cetate. Mulți șoferi, grăbiți să ajungă în oraș sau acasă, scurtează drumul și trec prin terenul fostului poligon, cărând astfel pământ pe toată strada. Iar mizeria rămâne, fiindcă nu are cine să se ocupe de curățenie. Și pentru această problemă locuitorii străzii au făcut nenumărate sesizări primăriei, însă majoritatea au rămas fără răspuns.

„Primăria nu se ocupă. A spus că poligonul este al armatei. Am fost chiar la comandantul unității militare și mi-a explicat că poligonul a fost predat în administrația Primăriei Florești. Am cerut să fie închis poligonul să nu se mai treacă de pe Sub cetate 2 spre Sub Cetate 1 cu mașinile prin Poligon fiindcă aduce tot noroiul în stradă. Este o scurtătură, dar ar trebui să meargă pe stradă, pe unde ar fi normal. Însă ei nu vor ocolească puțin. Mai bine trec pe aici, aduc noroiul în fața blocurilor. Acum este frig, dar când plouă în fața blocurilor e noroiul până lângă ușă. A venit poliția comunitară. Am discutat cu ei la fața locului. Au oprit câteva mașini, dar nu le-au făcut nimic”, zice Aurel Silași.


Pe vremuri, spun locatarii, acolo exista un indicator care interzicea accesul, însă a dispărut și de atunci nu a mai fost înlocuit. Acum, floreștenii care locuiesc pe strada Sub Cetate nu vor decât să li se rezolve aceste probleme, ca să nu mai fie mizerie pe lângă blocurile lor.

„ Dorim să vină să desfunde rigola și să blocheze intrarea peste poligon, iar mașinile care vin pentru construcții să curețe. Am făcut sesizări înrepună cu administratoarea, cu vecinii, am trimis adresă cu semnături să se facă ordine cu această stradă”, mărturisește floreșteanul.


 

Etichete: floresti noroi