monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arhitectul Clujului, Claudiu Salanţă, la Poliţie. În ce calitate? - FOTO - VIDEO

Arhitectul judeţului Cluj, Claudiu Salanţă, a venit miercuri dimineaţă la Poliţia municipiului Cluj-Napoca. În ce calitate? Nu ştie. Ştim noi că în dosarul în care Consiliul Judeţean a fost reclamat că a antedatat un document de urbanism.

“Am venit să dau cu subsemnatul. Pentru ce? Vechea speţă, aeroportul. A câta oară dau cu subsemnatul pe chestia aeroport? Nu mai ţin minte, dar sunt multe. Acum nu ştiu despre ce este vorba până nu intru. Am fost citat. În ce calitate? Urmează să îmi spună”, a spus Salanţă la intrarea în sediul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca.

Salanţă a venit singur la poliţie, neînsoţit de avocaţi, şi în aceste momente el este audiat de poliţişti.


Potrivit unor surse, Salanţă este audiat într-un dosar în care este urmărit penal pentru fals intelectual şi uz de fals după ce ar fi înregistrat în evidenţele Consiliului Judeţean Cluj un proces verbal de contravenţie la o dată anterioară datei emiterii actului pentru a-i oferi o aparenţă de legalitate.

Procesul verbal de contravenţie ar fi fost întocmit în aprilie 2014 şi este îndreptat împotriva Aeroportului Internaţional Cluj.


Tot astăzi, pe lângă arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a fost convocată la Poliția municipiului Cluj-Napoca pentru a da declarații în același dosar și șefa de la Urbanism a CJ Cluj, Anda-Mihaela Mureșanu. Conform unor surse, în dosar ar mai fi vizat și Marius-Florin Bleoju.