Actualitate
Iulius Mall Cluj stinge luminile sâmbătă, pentru a marca „ Ora Pământului” (P)
Și în acest an, Iulius Mall Cluj se alătură iniţiativei internaţionale „Ora Pământului”, care atrage atenția asupra protejării mediului, prin stingerea luminilor.
Sâmbătă, 24 martie 2018, în intervalul orar 20.30 - 21.30, se va opri iluminatul din curtea de onoare și de pe faţada clădirilor. Astfel, Iulius Mall va marca „Ora Pământului”, un eveniment care are ca scop evidențierea importanţei de a economisi resursele mediului înconjurător. Acţiunea se va desfăşura în toate cele cinci mall-uri din reţeaua naţională a companiei IULIUS. Și magazinele Zara, Massimo Dutti, Pull and Bear, Stadivarius și Bershka se vor alătura inițiativei și vor închide iluminatul în vitrinele de prezentare.
În fiecare an, milioane de oameni, instituții și companii, din peste 180 de țări, sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie - Earth Hour. Îndemnul este lansat de World Wide Fund for Nature, organizația care a inițiat mișcarea în anul 2007, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.