Actualitate
Coborâre în rapel a poliţiştilor din trupele speciale şi demonstraţii pirotehnice, de Ziua Poliţiei
Mai mulţi poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Cluj au coborât, vineri, în rapel, de la ultimul etaj al clădirii Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca şi au detonat un pachet suspect cu explozibil în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Poliţiei.
Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat că programul de marcare a Zilei Poliţiei Române a mai inclus expunerea tehnicii de luptă şi demonstraţii cu câinii poliţişti de intervenţie.
”Poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Cluj au coborât în rapel, de la ultimul etaj al clădirii Bibliotecii Centrale Universitare, după care au asigurat zona. De asemenea, a avut loc un exerciţiu în care câinii poliţişti de serviciu au căutat şi au descoperit un pachet suspect cu explozibil într-o maşină, iar echipa pirotehnică l-a detonat. Ziua Poliţiei Române a fost marcată şi de un exerciţiu de antrenament al cîinilor de serviciu pentru imobilizarea unui infractor”, au spus sursele citate, potrivit Mediafax.
Manifestările organizate de IPJ Cluj au mai cuprins la BCU expoziţii de picturi, sculpturi şi fotografi realizate de poliţişti, dar şi un moment de reconstituire istorică cu Gărzile Naţionale Române şi Regimentul ”Avram Iancu” al voluntarilor ardeleni în Armata Română.
La evenimente au asistat, printre alţii, prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş, primarul Emil Boc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, foşti şefi ai IPJ Cluj.