monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Firea vrea să îl facă cetăţean de onoare pe Tibi Ușeriu. „Nu mă voi prezenta la festivităţi”

Reacţie neaşteptată a lui Tibi Uşeriu la propunerea Primăriei Bucureştiului de a-i acorda titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. „Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toţi bucureştenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare şi nici la alte festivităţi”, a scris Uşeriu pe Facebook.

„Dragi prieteni, am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului şi tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alţii”. Nu m-aş fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate. Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-şi depăşească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alţii”. Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toţi bucureştenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare şi nici la alte festivităţi. Le mulţumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincţie şi tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susţinut în timpul ultimei competiţii”, a scris Tibi Uşeriu pe Facebook.

Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din această săptămână figurează un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Tibi Uşeriu.


„Marcat de cei 9 ani petrecuţi la închisoare pentru infracţiuni extrem de grave aşa cum povesteşte în cartea sa autobiografică intitulata”27 de paşi”, bistriţeanul a stârnit admiraţia României şi a lumii întregi în 2016,când a reuşit o performanţă sportivă remarcabilă: a fost primul est-european şi cel de-al 20-lea concurent din istoria competiţiei 6633 Arctic Ultra care a reuşit să ajungă la final în timpul impus de organizatori. Cursa de 563 de kilometri se desfăşoară la Cercul Polar şi este considerată una dintre cele mai dure din lume. Distanţa trebuie parcursă în 180 de ore, pe temperaturi care ajung la – 60 de grade şi viteze ale vântului care pot depăşi 200 de kilometri/ oră. Performanţa românului a fost cu atât mai uimitoare cu cât s-a apucat de alergat abia în 2012. Tiberiu Uşeriu conduce, alături de fratele său, Alin, Tăşuleasa Social, una dintre cele mai importante organizaţii nonguvernamentale din România dedicate protejării naturii”, se arată în expunerea de motive.