Actualitate
Onorarii majorate acodate artificial apărătorilor din oficiu
Ministerul Justiţiei afirmă că s-a constatat acordarea artificială a unor onorarii majorate apărătorilor din oficiu, pentru “loturi” mai mari de învinuiţi, fără ca pentru toate persoanele audiate să se justifice această încadrare şi care, ulterior, devin martori în dosare, arată Mediafax.
“Prin excepţie de la regula generală, s-au semnalat situaţii în care, în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, la fiecare termen s-a prezentat un alt avocat, în aşa fel încât nu numai că învinuitul sau inculpatul nu cunoaşte, de fapt, cine îl apără, dar calitatea asistenţei acordate are de suferit din cauza discontinuităţii”, arată Ministerul Justiţiei. Ministerul a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea OUG 51/2008, în sensul reducerii plafonului de venit şi a sumei maxime destinate APJ/persoană/an. În prezent, acest proiect a fost dezbătut în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor (cameră decizională), urmând să intre în dezbaterea Plenului acestei Camere.