monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Răsar blocuri lângă cantina studențească din Hasdeu. Vecinii contestă proiectul

Un proiect imobiliar format din două clădiri de două etaje plus unul retras (locuințe și spații comerciale) va fi construit în vecinătatea cantinei studențești de pe strada B.P. Hasdeu și a viitorului parking.

ssursa foto ClujLife

Deși vecinii s-au declarat împotriva acestei investiții și au sesizat unele probleme, Primăria propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). În ședința de Consiliu Local de joi, 29 martie, va fi supus votului consilierilor locali un proiect de hotărâre privind aprobarea PUD pentru un proiect imobiliar de locuințe și spații comerciale, pe str. B.P. Hasdeu.

“Studiul privește o parcelă în înțeles urban, în suprafață de 1080 mp, situată pe frontul sudic al străzii B.P. Hasdeu, fiind delimitată de parcele cu fond construit în parte de est și vest și zona căminelor studențești pe latura sudică. Pe parcela studiată există fond construit propus spre demolare. Se propune construirea a două clădiri cu regim de înălțime P+2E+R – corp A, respectiv S+P+2E-R – corp B. Dezvoltarea pe parcelă se face în front continuu închis pe corpul de la stradă și cu retrageri pentru cel din interiorul parcelei, conform clădirilor fiind determinată de contextul generat de cadrul construit adiacent”, se arată în proiectul de hotărâre.


Potrivit proiectului de hotărâre, distanța dintre corpul A și corpul B va fi de minim 8 metri, accesul auto se realizează dinspre strada B.P. Hasdeu, staționarea autovehiculelor se realizează în spații specializate dispuse în subsolul corpului A.

Construcția a fost aprobată de Primărie, cu toate că vecinii s-au opus și au sesizat unele nereguli. Proprietarea unei case vecine a semnalat faptul că săpăturile pentru noua construcție îi afectează propria casă, aceasta fiind veche. Femeia a mai solicitat și un studiu de însorire, existând riscul ca imobil de două etaje plus unul retras să îi umbrească locuința.


Studiu de însorire au cerut și reprezentanții unei firme aflată în vecinătate. Aceștia au precizat că în caz contrar nu sunt de acord cu proiectul imobiliar.

Clădirea se află în vecinătatea cantinei studențești. Universitatea Babeș-Bolyai a solicitat un studiu geo și stabilizarea versantului pentru a-și da acordul pentru construcție.


“Având în vedere apropierea clădirii propuse de Cantina Complexului Studențesc al Universității Babeș-Bolyai și diferența mare de nivel între cele două amplasamente (construcția propusă și cantina) veți avea în vedere la proiectare un studiu geotehnic de profunzime și măsuri de stabilizare a versantului. Se vor avea în vedere faptul că pe latura vestică a cantinei, la aproximativ 6 metri, urmează a se construi un parking de către Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu universitatea”, este notat în proiectul de hotărâre.

Alți vecini s-au declarat împotriva construirii celor două imobile din cauza faptului că nu există studiu de însorire, plus că se află la limita imobilului lor, iar construcția nouă ar afecta locuința vecinilor. Proprietarii proiectului imobiliar, Boia Invest SRL, au precizat că toate problemele sesizate de vecini vor fi remediate.