monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Una dintre cele două tinere rănite grav în accidentul de la Poieni a murit - FOTO

Miruna Pîrja, una dintre cele două adolescente de 18 ani, eleve la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, care au fost grav rănite în accidentul de luna trecută din judeţul Cluj, a pierdut lupta cu viaţa marţi după amiază.

Tânăra, care a fost foarte grav rănită în urma evenimentului rutier, a decedat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, scrie ebihoreanul.ro.

De altfel, o perioadă fata fusese tratată inclusiv la Cluj-Napoca, însă medicii nu au reușit să o salveze.


Miruna şi prietena ei, Andra Firez, au fost grav rănite în urma unui teribil accident de circulaţie, petrecut pe 25 februarie, pe DN 1, în judeţul Cluj, pe raza localităţii Poieni.

Alături de părinţii Andrei, adolescentele se întorceau de la meditaţii din Cluj, când maşina în care se aflau, condusă de Sorin Firez, a intrat pe contrasens, s-a lovit din plin de un TIR, apoi a acroşat şi un BMW.


În urma impactului devastator, soţii Crina şi Sorin Firez au murit pe loc, iar fetele, aflate pe bancheta din spate, au suferit răni grave.

Între timp, starea de sănătate a Andrei s-a mai ameliorat, ea fiind supusă mai multor intervenţii chirurgicale.