monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Razie de amploare împotriva organizatorilor de curse auto neautorizate

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca-Secția 2 Poliție au organizat o razie pentru prevenirea încălcării legislației rutiere și a întrecerilor neautorizate.

În noaptea de  29 spre 30 martie, polițiștii Secției 2 Poliție și ai Biroului Rutier Cluj-Napoca, în colaborare cu lucrători din cadrul Registrului Auto Român Cluj, au desfășurat o acțiune pentru combaterea încălcării normelor rutiere, a întrecerilor neautorizate, precum și pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. În urma controalelor efectuate și a neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației rutiere și au fost reținute 6 certificate de înmatriculare pentru stare tehnică necorespunzătoare. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.