monitorulcj.ro Menu
Actualitate

”Farmaciștii online”, eliberați. Un judecător clujean a trimis DIICOT la plimbare

Curtea de Apel Cluj a decis că cele 11 persoane arestate în lotul ”farmaciștilor online”, din care patru erau șefi rețelei, trei farmaciste, și alte patru persoane care susțineau vânzarea de medicamente, să fie eliberate din arest.

Din cele 11 persoane, opt au fost plasate în arest la domiciliu, în timp ce farmacistele implicate în cea mai mare vânzare de medicamente interzise, din istoria României, să fie plasate în control judiciar, scrie evz.ro.

Grupul ”farmaciștilor online” a intrat atenția Departamentului Antidrog din Statele Unite, după ce au livrat peste 70.000 de scrisori, care conțineau medicamente destinate bolnavilor psihici și care în România se eliberează în baza unor rețete speciale. În cinci ani, ”farmaciștii online” au livrat în SUA, medicamente în valoare de 55 de milioane de lei, adică aproximativ 11 milioane de euro, profitul fiind estimat la peste trei milioane de euro.


După ce au stat două luni în arest, judecătorul Delia Purice, de la Curtea de Apel Cluj, a dispus eliberarea acestora din arest.

”Corespunde realităţii că în speţă se impune efectuarea unei expertize care să demonstreze că medicamentele în discuţie, în calitate de produse finite păstrează structura şi proprietăţile substanţelor componente, dar aceasta trebuie depusă de procurori până la finalizarea urmăririi penale dacă se apreciază ca oportună trimiterea în judecată a inculpatului când probele trebuie să fie certe, sigure şi să dovedească vinovăţia acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă, până la acel moment fiind suficiente ca indicii rapoartele de constatare tehnico ştiinţifice întocmite de către BCCO Cluj în luna ianuarie, februarie și martie 2018. Aprecierea temeiniciei conţinutului rapoartelor de constatare excede actualului cadru procesual, fiind apanajul judecătorului de fond”, este concluzia judecătorului Delia Purice.


Cu alte cuvinte, între substatanța activă din medicamentul interzis și substanța incriminată de legea penală, aflată pe lista antidrog, nu există identitate chimică.

Procurorii DIICOT au cerut prelungirea mandatelor de arestare cu înă 30 de zile, ceea ce ar fi reprezentat a treia lună de arest preventiv. Numai că judecătorul Delia Purice nu a fost de acord și a motivat exemplar acest fapt. ”Atitudinea inculpaților de negare a încadrării juridice a presupuselor infracțiuni în cea de trafic de droguri de mare risc, stabilită de către procurori, aceasta nu poate justifica acordarea unei prelungiri a măsurii arestării preventive care nu poate fi privită ca o sancțiune față de poziția procesuală a inculpaților, care au libertatea de a-și face apărarea, în speță, așa cum consideră”.


Procurorii DIICOT Cluj susțin că rețeaua era condusă de un anume Cosmin Muntean din Cluj-Napoca. Aceasta avea trei locotenenți în persoana numiților Cristian Muntean, fratele lui Cosmin Muntean, Ovidiu Piroș și Dorin Gabriel Poruțiu. Anchetatorii mai spun că afacerile au ”pornit” în anul 2012 și au vizat, în principal SUA, țară unde medicamentele au un regim special. Pentru exemplificare, rețeaua vindea xanax în SUA cu 200 de dolari cutia, în condițiile în care în România, pentru acest medicament se achita între 15 și 20 de lei, adică de 40 de ori mai puțin.