Icoana plină de speranţă a Adormirii Maicii Domnului

Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, în cetatea lui Dumnezeu întru care a fost proclamată slăvită, aleasă înainte de veci, prin planul cel negrăit a lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, izvorul Apei celei Vii, raiul Pomului Vieţii, via înverzită din care s-a ivit Strugurele Nemuririi.

Evangheliile canonice nu consemnează multe evenimente sau detalii despre viaţa Fecioarei, cu toate că ea este prezentă alături de Iisus în marile momente ale activităţii Lui: Naşterea, Fuga în Egipt, Tăierea împrejur, Prezentarea la templu, Minunea din Cana, Răstignirea pe Cruce, când Mântuitorul o încredinţează Sfântului Apostol Ioan. Fecioara Maria este de asemenea alături de Sfinţii Apostoli pe Muntele Măslinilor în momentul înălţării Domnului la cer.

Tema iconografică a Adormirii Maicii Domnului aparţine ciclului marial al morţii şi glorificării Fecioarei, chiar dacă ea nu se află descrisă în Sfânta Scriptură, aparţine Sfintei Tradiţii, fiind inspirată din evangheliile apocrife. În Biserica răsăriteană este întâlnită sub această denumire începând din veacul al VII-lea. Textele liturgice au contribuit şi ele ca sursă de inspiraţie şi reprezentare a scenei.

Erminiile de la Athos, în sinteza lui Dionisie din Furna din secolul al XVIII-lea redau această temă astfel: Casă şi-n mijloc preasfânta Fecioară moartă. Întinsă în pat, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii. Şi de o parte şi de alta a patului sfeşnice cu făclii aprinse. Şi înaintea patului un evreu (anume Jefonias) cu mâinile tăiate şi spânzurate de pat, iar înaintea lui un înger cu sabia goală. Şi, la picioarele ei, apostolul Petru tămâind cu cădelniţa şi, la capul ei, apostolul Pavel şi Ioan Teologul, sărutând-o, şi împrejur ceilalţi apostoli şi sfinţi ierarhi: Dionisie Aeropagitul, Ierothei şi Timotei, ţinând în mâini evanghelii şi femei plângând. Şi deasupra ei Hristos, cu haine albe, ţinând sufletul ei (ca prunc înfăşat), în braţele lui. Şi împrejurul lui lumină multă şi mulţime de îngeri. Şi sus în văzduh, iarăşi cei 12 apostoli venind, pe nori (de la margine lumii). La marginea de-a dreapta a casei, Ioan Damaschin, ţinând o hârtie, zice: „După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul.” La marginea de-a stânga a casei, Cosma poetul ţinând în mână o hârtie, zice: „Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu maică (ştiindu-te).”

Scena iconografică surprinde momentul în care Fecioara Maria este întinsă pe pat, înconjurată fiind de apostoli, ierarhi şi femei, dându-şi sufletul care este primit de Iisus în chipul unui prunc înfăşat. El ţine în mână sufletul Mamei Sale cu aceeaşi tandreţe cu care ea îl ţinea în braţe pe Dumnezeu, devenit la rândul Lui prunc. Această imagine grăitoare este oglindită şi în Stihirile de la Litie din ziua praznicului: ... că în mâinile Fiului său sufleul său fără prihană şi-a pus. Pentru aceasta cu sfântă Adormirea ei lumea la viaţă a fost adusă. Trupul întins al Fecioarei uneşte cele două grupuri de personaje, adunate în  jurul său, ce se descifrează în planul întâi. Înveşmântat în hiton şi tunică de culoare luminoasă, cu capul întors spre Sfânta Marie, Îl recunoaştem pe Însuşi Hristos cel Înviat, fiind alături de îngeri, heruvimi şi serafimi.

În planul al doilea, distingem ierarhi ai bisericii Ierotei, Timotei, Dionisie Areopagitul înveşmântaţi în sacosuri cu omofoare, având în mâini cărţile de rugăciune specifice în slujbele de îngropăciune. Fragmente arhitectonice, elemente de decor, spaţii abstracte, detalii ale figurilor, toate acestea întregesc tabloul funest al durerii şi al contemplării. Schema compoziţională include într-un paralelism simetric axe de semicerc ce converg spre mandorla lui Hristos; alături de verticalele clădirilor şi de orizontala catafalcului. Complexitatea de linii, forme şi culori adâncesc sentimentul de pietate, de rugăciune. Cromatic, acordurile de roşu şi violet se găsesc într-o armonie tăcută cu ocrul cald ori cu nuanţele de verde ale veşmintelor. Întreg ansamblul, dominat de aurul mandorlei hristice sugerează prin imaterialitatea lor transcedentul, conferind un grad de înaltă spiritualitate operei.

Trecerea în veşnicie a Fecioarei este o taină plină de speranţă, ea se face prin iubire, tocmai fiindcă iubirea este ceea ce dăinuie şi străbate secolele, iar icoana inspirată din evenimentele sacre are aceeaşi menire.

Privind scena Adormirii Maicii Domnului gândul nostru se îndreaptă cu smerenie la taina Adormirii, retrăind alături de puterile cereşti şi pământeşti momentul sacru din istoria mântuirii, ilustrat fiind în troparul sărbătorii: Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii; şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Lect. Univ. dr. Marcel Muntean