monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La Centrul de Deșeuri nu se lucrează. “Pe șantier e o liniște mortuară. Obiectivul nu va fi gata niciodată” – FOTO

Ecologiștii au vizitat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor și spun că “nu numai că nu va fi gata în acest an, dar nu va fi gata niciodată”. În plină ″situație de urgență″ cu levigatul de la Pata Rât, realitatea din teren sfidează orice închipuire. O liniște apăsătoare domină întregul teritoriu al CMID-ului.

“Domnul Tișe a promis că va fi gata în 2018 (...) În primă fază am inventariat precum urmează: una bucată stație de sortare, cras neterminată, una bucată stație de compostare, neterminată, una bucată platformă de compostare, ceva mai puțin neterminată. Presupunând că domnul Tișe lucrează la CMID cu același elan cu care și-a construit blocul din centrul Clujului, teoretic nu e imposibil să aducă cele trei obiective - în cele 7 luni jumate cât i-au rămas din 2018 - în starea în care să-i poată inaugura. Că nu o să-i poată porni nici atunci, e o altă treabă”, își începe Szakáts István relatarea.

“CMID-ul pus în funcțiune înseamnă un flux de camioane care aduc gunoi din tot județul, non-stop. Camioanele nu pot să stea la coadă ca la vamă, trebuie să-și descarce marfa undeva și să plece. De asta CMID trebuie să aibă un depozit de gunoi. Din acest depozit curge inevitabil levigat. Levigatul trebuie captat și tratat. Pentru astea e nevoie de: una bucată loc de depozitare a gunoiului, una bucată bazin de captare a levigatului (cu capacitatea de a depozita scurgeri și în cazul unor ploi de 100 l/mp) și, obligatoriu, una bucată stație de tratare a levigatului. Dar, precum se vede în imagini geotextilul nu e nici măcar așezat complet, conductele de captare a levigatului nu sunt instalate, pietrișul e un munte întreg – lateral, în vale, bazin pentru captat levigat ioc, stație de tratare a levigatului lipsă”, mai spune acesta.


Activistul povestește că pe șantier e o liniște mortuară.

“Toată ziua nu am văzut acolo un singur om, un singur utilaj care să lucreze. De ce? De ce nu e acolo o forfotă permanentă, zeci de oameni lucrând pe multiple fronturi, ca la piramida lui Cheops? De ce nu e măcar un om care să netezească geotextilul, să facă ceva, orice? A, ba da. La un moment dat a apărut o Dacie, au coborât 3 oameni, au băgat de seamă, au gesticulat vreo 10 minute, apoi s-au urcat înapoi în Dacie și au plecat.Inițial m-am gândit că am picat eu într-un moment prost. Că o fi muncitorii în altă parte. Undeva, habar n-am, la cantină. Și tot așteptând, am început să număr utilajele. La cât e de lucru acolo și pe câte fronturi, ar fi trebuit să văd un parc întreg de excavatoare, camioane, buldozere, tasoare. Dar pe acest șantier nu e practic nimic. Singura concluzie: pe acest șantier nu se lucrează. Punct. Și lucrarea e împotmolită în starea asta din toamna trecută”, mai spune Szakáts István.


Acesta mai spune că a descoperit ceva grav.

“Nu e tras curentul. Cum? La CMID trebuie curent. Foarte mult curent. Trifazic. Practic tot CMID-ul merge pe curent. E o fabrică care merge pe curent. Dar pe deal nu e nici măcar un stâlp de medie tensiune. Nu sunt săpături de la cablurile subterane. Nu e nimic. La paznic jos la drum nu e nici măcar un bec. Mai sus la containere (la așa-zisele birouri) e un generator. Sus pe deal, la containerul de lângă stația de compostare, e un alt generator mai mic. Atât. În rest, nimic. Cum de atâția ani de când se lucrează la CMID, nu au fost în stare să aducă curentul? Pe lângă toate deja enumerate în lipsă, lipsesc transformatoarele, distribuitoarele, tablourile. Vreo 100 de stâlpi de iluminare. Nu e pus nimic. Când se mai aduc, fac, montează (și) toate astea? Apropo: neavând curent, orice a ajuns să fie asamblat, nu a putut fi încercat nici măcar în regim de demo. Nu tu o bandă transportoare. Nu tu o moară. Nu tu un amărât motor de ventilare a compostului. Nu tu un bec. De ce nu vedem nimic nici din astea făcându-se, întâmplându-se? După atâția ani de întârziere, cu infringementul în gât? Din toate motivele. Plus încă unul. Că se prăvale dealul peste ei. În poze se văd două utilaje de forare. Acele utilaje sunt folosite la stabilizarea solului. Cu acestea se plantează stâlpi de beton de 60cm diametru, la vreo 8m adâncime - ca să prindă solul care fuge. În spatele utilajelor se vede dealul cum se rupe. De ani de zile se vorbește că fuge dealul de sub CMID. Mai precis și de sub CMID. Că de fapt de sub toată centura fuge. De fapt toate dealurile din zonă fug. Se știe. Și acest al zecelea punct, dealul de sub CMID care se prăvale, este acela pune capac la toată cacealmaua numită CMID. Pe lângă toată cacealmaua managerială și financiară care e de când proiectul, uite nici de asta nu se lucră: că nici nu are sens să lucreze. Că-i vine dealul în cap”, mai spune acesta.


“În concluzie: în starea de acum CMID stă doar să reproducă dezastrul de la Pata Rât, cu un kilometru jumate mai în sus pe Zăpodie. Cu alunecare de deal, cu levigat care curge, cu dezastru ecologic și social, și criza gunoaielor la fel de nerezolvată ca oricând. Cu o singură diferență: în curând vom fi adânc în infringement. Așa stă treaba la CMID, domnule Tișe. Cereți demisia slugoilor de la deconcentrate și mai treceți și dumneavoastră pe acolo înainte de a enunța următorul termen. Dacă Centrul de Management Integrat al Deșeurilor se va inaugura vreodată, nu știu. Dacă dumneavoastră veți fi acolo în vreo calitate, nu știu. Dar aduc cu drag un bec pentru paznic”, a conchis Szakáts István.