monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul Educaţiei vine la Cluj să discute despre locurile bugetate

Ministrul Educaţiei Valentin Popa, se va întâlni luni, cu reprezentanţi ai studenţilor universităţilor din Consorţiul Universitaria care au declanşat proteste în urma deciziei ministerului de a reduce locurile bugetate, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Potrivit Ministerului Educaţiei, întâlnirea va avea loc de la ora 15.00, la sediul instituţiei, fiind invitaţi câte doi reprezentanţi ai studenţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti (UB), Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) şi Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), reprezentanţi care să facă parte din structurile de conducere din universităţile respective, precum şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti.

De asemenea, la această întâlnire sunt invitaţi şi reprezentanţii conducerilor federaţiilor studenţeşti din România: Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR).


Studenţii şi profesorii facultăţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti sunt de joi în grevă japoneză în semn de protest faţă de decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a reduce numărul locurilor bugetate în universităţile din Consorţiul Universitaria. Proteste similare au fost declanşate şi de către studenţii din Timişoara, Iaşi şi Cluj.

Ministerul Educaţiei a publicat recent repartiţia preliminară a locurilor bugetate din anul I pentru studii universitare de licenţă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, în anul universitar 2018 – 2019. Toate universităţile din Consorţiul Universitaria, care a criticat de mai multe ori derapajele guvernelor PSD, primesc din septembrie mai puţini bani de la stat pentru licenţă.


Universitatea din Bucureşti va avea din septembrie un total de 4.250 de locuri pentru anul I, cu 60 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul din Bucureşti va avea 40 de locuri, cu 43 de locuri mai puţine decât anul trecut, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca va avea 4.790 de locuri, cu 29 de locuri mai puţine decât anul trecut, în timp ce Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi va avea 3.400 de locuri bugetate, cu 25 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) va avea 2.750 de locuri, cu 20 de locuri mai puţine decât anul trecut, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) - 735 de locuri, cu 15 locuri mai puţine decât anul trecut.

De asemenea, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă din Braşov va avea în total 159 de locuri, cu 12 de locuri mai puţine decât anul trecut, iar Universitatea de Vest din Timişoara va avea 2.105 de locuri, cu 10 locuri mai puţine decât anul trecut.


Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei pentru că a redus numărul locurilor bugetate şi a vorbit despre "triumful mediocrităţii şi al găştilor politice", afirmând că nu există nicio justificare raţională pentru reducerea numărului de locuri repartizate pentru anul 2018-2019 la toate cele trei studii de licenţă şi că aceasta va afecta foarte mult Universitatea Bucureşti.

La doctorat, spunea Mircea Dumitru, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă - 5,4 milioane de lei. El afirmă, ironic, că le va recomanda studenţilor să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare sau la ingineria motostivuitoarelor, "fără ifose de ştiinţe umaniste”, adăugând că, oricum, pentru a conduce România au nevoie doar de o diplomă de inginer "luată de la universităţi de anticameră politică”.


În replică, Ministerul Educaţiei a acuzat Universitatea Bucureşti că dezvoltă programe mai degrabă pentru a crea norme pentru cele 1.267 de cadre didactice titulare, decât pentru a răspunde cerinţelor pieţei muncii cu privire la absolvenţi, spunând că este "surprinzător" că ARACIS a acordat acestei instituţii de învăţământ superior, la cea mai recentă evaluare instituţională, calificativul "grad de încredere ridicat”.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat, luni, că cifrele de şcolarizare pentru anul universitar 2018 – 2019 care au fost prezentate până acum sunt cifre ”preliminare” care vor suferi modificări la alocarea finală. Popa afirma că pentru prima dată există o fundamentare a acestor cifre, alocându-se locuri speciale pentru domeniile prioritare şi pentru elevii care provin din mediul rural, dar precizează că s-a ţinut, totuşi, cont de repartzările istorice de până acum, în proporţie de 90 la sută chiar în ceea ce priveşte studiile de licenţă.