monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deputatul Emanuel Ungureanu, audiat la Parchetul General

Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat marţi la Parchetul General, el fiind citat în legătură cu o plângere penală pe numele său depusă de medicul Mihai Lucan.

Emanuel Ungureanu este cel care l-a denunţat pe medic la DIICOT, iar în urma acestui denunţ Lucan a fost pus sub acuzare pentru delapidare. Ulterior, medicul Mihai Lucan a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Emanuel Ungureanu, pe care îl acuză de săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, potrivit Agerpres.

"Plângerea este făcută de inculpatul Mihai Lucan, cel care a traficat organele mai multor români, pentru faptul că aş fi compromis interesele justiţiei. Eu înţeleg că interesul justiţiei este acela ca un om care cunoaşte fapte de natură penală să le spună public. Mai ales că eu am făcut acest lucru cu mulţi ani înainte, în calitate de preşedinte al unei asociaţii, am făcut acest lucru şi în calitate de jurnalist, mai apoi în calitate de deputat. Mesajul meu este foarte limpede. Eu nu pot fi intimidat. Eu nu vorbesc doar despre o persoană, în cazul de faţă Mihai Lucan. Eu vorbesc despre o lume, o lume a unor dumnezei medicali, care şi-au permis, din cauza capacităţii lor de a vindeca, să îşi creeze un sistem relaţional, inclusiv la nivelul patronatelor unor televiziuni, la nivelul unor şefi de parchete, şefi de servicii, oameni din structuri ale Armatei, foşti şefi ai Agenţiei Antidrog, deputaţi, senatori. Au creat o reţea de protecţie, care funcţionează încă foarte bine", a declarat Emanuel Ungureanu, la intrarea în sediul Parchetului General.

În plângerea depusă la Parchet, medicul Mihai Lucan susţine că Emanuel Ungureanu le-a dat jurnaliştilor informaţii "trunchiate şi manipulatorii", cu scopul de a crea o "presiune mediatică asupra instanţelor de judecată" şi de "a asigura succesul acuzării".

Lucan mai spune că persoane din cadrul anchetei au divulgat date şi informaţii nedestinate publicităţii referitoare la actele de urmărire penală din dosarul deschis la DIICOT.

Plângerea depusă de Lucan vine după ce deputatul Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe medic de corupţie şi trafic de organe la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

"Lucan lua mită şi din aerul din institut. De la lifturile care s-au cumpărat până la bancomatul de cafea. Exista un circuit al şpăgii", declara, pe 4 ianuarie, Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat, printre altele, că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.