monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Stop urbanismului sălbatic din Florești!

Locuitorii comunei Florești, cea mai mare comună din România, sătui să se sufoce în trafic și printre gunoaie, au demarat o inițiativă civică ce dorește să îi unească pe cei care doresc o schimbare și au creat astfel proiectul se numește „Ordine și Curățenie în Florești”.

În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Meze, activistul care a întocmit și Manifestul pentru Florești, a vorbit despre următorul pas înspre un trai mai bun. Manisfestul pentru Florești însumează zeci de probleme cu care se confruntă locuitorii comunei și a ajuns la toate instituțiile care ar putea să îi ajute pe floreșteni să ducă un trai mai bun. Următorul pas este ca acest document să ajungă și la toate partidele parlamentare, în speranța că vor încerca să le rezolve problemele.

Ordine și curățenie în Florești

Însă până autoritățile vor lua măsuri, floreștenii nu stau cu mâinile în sân. Astfel, a apărut necesitatea acestei inițiative civice, care dorește să îi unească pe floreșteni, pentru a aduce o schimbare. 


„Ca să dăm o formă acestui demers pe care noi vrem să-l facem și la care să se alăture cât mai mulți floreșteni, ca să facem ceva bine pentru Florești, o inițiativă civică pe care am denumit-o ordine și curățenie în florești prin. Încercăm să ne organizăm, să tragem un semnal de alarmă sau să sunăm din goarnă și să spunem: oameni buni, vreți să vă manifestați, fie că luați cuvântul la o conferință de presă, fie că vorbiți la o cafea civică pe care o putem organiza în Florești, fie că postați pe Facebook, fie că faceți o filmare, fie că se adună mai mulți oameni și strângem gunoaiele din zona Floreștiului. Haideți să ne organizăm cumva, să avem o platformă și să ne manisfestăm. Să creăm o presiune pe administrația locală din Florești, să ne rezolve din probleme”, a explicat Daniel Meze în cadrul conferinței de presă.

Construcția haotică a blocurilor trebuie oprită

Desigur, cea mai gravă problemă cu care se confruntă floreștenii și pe care au ilustrat-o în nenumărate rânduri, este cea a construcțiilor haotice, iar pentru susținătorii acestei inițiative civice este problema care cere soluții iminente.


„ Stop construcției haotice de blocuri în Florești. Și stop urbanismului sălbatic din Florești. Știu că este o problemă foarte sensibilă. Dar eu am următorul punct de vedere: haideți să avem un moment zero, în care să tragem linie și pentru șase luni sau un an nu mai construim blocuri noi în Florești.  Pentru că efectiv ne sufocăm. Avem nevoie de jumătate de oră doar să ieșim de pe strada pe care locuim, în drumul național. Avem nevoie de încă o oră să ieșim din Florești și să ajungem în Cluj. Nu se mai poate așa!”, a spus Daniel Meze.

Astfel, susținătorii inițiativei au venit cu o soluție temporară, înainte ca zona metropolitană să fie blocată complet.


„Până când nu se finalizează drumul de ocolire de sud, care merge pe strada Tăuțiului, Crizantemelor, Răzoare, Valea Gârbăului, haideți să nu mai aprobăm alte construcții de blocuri. Oricum deja sunt multe blocuri aprobate, sunt multe blocuri în construcție în diferite faze sau gata construite care nu sunt vândute. Nu vrem să blocăm dezvoltarea comunei, dar hai măcar să tragem un an de zile linie”, a zis activistul.

Deocamdată, inițiatorii proiectului nu știu ce formă va lua această inițiativă și nu exclud ca peste doi ani să ia chiar o formă politică, în situația în care în 2020 urmează alegerile pe parte de administrație locală.


Sunt invitați să se alăture inițiativei civice „Ordine și Curățenie în Florești” toți cei care nu mai vor ca în Florești să existe blocuri fără drum de acces, străzi fără trotuare, să nu existe spații verzi sau parcări.