monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Studenţii de la UBB plantează puieţi în Parcul “Iuliu Haţieganu”. Campania de ecologizare "Keep it Clean & Green!" are loc mâine.

Universitatea Babeș-Bolyai organizează miercuri, începând cu ora 10.00, o amplă campanie de ecologizare în Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Haţieganu” şi zonele de agrement din imediata vecinătate a acestuia.

La evenimentul inițiat de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai s-au înscris peste 100 de voluntari, majoritatea studenți și cadre didactice din UBB, dar şi reprezentanții echipei de fotbal Universitatea Cluj şi un grup de elevi clujeni.

Potrivit reprezentanţilor UBB Cluj, campania din acest an continuă acţiunea organizată în primăvara anului trecut, în cadrul căreia voluntarii UBB au plantat puieţi pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare situate în zona dinspre râul Someş a Parcului Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Haţieganu”.


Ideea campaniei a avut ca punct de pornire destinația principală a Parcului Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu”,  conceput nu doar ca bază de pregătire sportivă a studenţilor Universității Babeș-Bolyai, ci şi ca una dintre cele mai frumoase zone verzi tradiționale ale municipiului Cluj-Napoca, reprezentând o structură unică în România.

„Campaniile de acest tip se încadrează în strategia mai largă de deschidere şi implicare în comunitate a Universităţii Babeş-Bolyai care dovedește în mod constant că nu e doar o universitate preocupată de excelența academică, ci și una implicată din ce în ce mai activ în problemele comunității și în acțiuni care să îi consolideze în mod constant statutul de lider și formator de generații responsabile”, precizează Laura Irimieș, purtătorul de cuvânt al UBB.


În acelaşi sens, la finalul anului 2016, la nivelul Universității Babeș-Bolyai s-a decis adoptarea programului „UBB pentru Dezvoltarea Sustenabilă” (UBB Goes Green), decizie care vizează facilitarea procesului de îmbunătățire a poziționării UBB în ierarhizările internaționale de profil, dar și implicarea Universității în mișcarea internațională, mai largă, legată de dezvoltarea sustenabilă și politici care reduc impactul antropic asupra mediului înconjurător.

Totodată, prin UBB Goes Green (green.ubbcluj.ro) se va realiza un cadru general de referință și de derulare a activităților academice și administrative din UBB,  care va fi coordonat de Institutul STAR-UBB și va include diverse măsuri operaționalizate, detaliate și implementate gradual, în funcție de resursele financiare disponibile.