monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moaştele Sfintei Rita au sfinţit Clujul

Relicvariul a părăsit Italia pentru prima oară.

Sfânta Rita, denumită de Papa Leone al XIII-lea „Perla preţioasă a Umbriei” şi cunoscută în întreaga lume creştină ca şi Sfânta cauzelor imposibile, a binecuvântat în acest wekend şi oraşul Cluj prin prezenţa sfintelor sale moaşte în Catedrala “Schimbarea la Faţă”.

Este pentru prima dată când aceste moaşte părăsesc Italia şi, prin grija pr. Marian Stoicănescu, prima lor călătorie a avut loc în România. Pelerinajul a început în 13 august 2011, mai întâi la Biserica cu hramul Sfintei Rita din Râmnicu Vâlcea al cărei paroh este pr. Marian, după care relicvariul a fost dus la Sibiu, Braşov şi la mănăstirea greco-catolică din Chiheru de Jos (Mureş), iar acum a ajuns la Cluj-Napoca.

Relicvarul care a fost expus spre venerare conţine un fragment de os de la încheietura mâinii stângi a Sfintei Rita, fragment extras cu binecuvântarea Arhiepiscopului de Spoleto-Norcia, episcopul locului, pentru a putea fi purtată la cei care nu au posibilitatea să ajungă la Cascia, unde este expus trupul sfintei, neputrezit.

Miracolele Sfintei Rita

Devoţiunea către Sf. Rita conţine ceva inexplicabil: trăind spre sfârşitul anilor 1300 şi prima jumătate a anilor 1400 şi venerată imediat şi invocată ca sfântă, este însă numită fericită de-abia în anul 1628, iar canonizarea este proclamată doar în anul 1900. Totuşi, poporul creştin i-a arătat dintotdeauna un incredibil ataşament. Datorită miracolelor, bineînţeles. Dar şi pentru legendele care au îmbogăţit istoria vieţii sale. Cu atât mai mult cu cât ea este numită în mod afectiv Sfânta imposibilităţilor, adică aceea căreia i se poate cere un har chiar şi în situaţiile cele mai disperate şi de nerezolvat.După moarte, Sfânta Rita a fost depusă într-o biserică din oraşul Cascia – Italia, unde poate fi venerată şi azi. A urmat o abundenţă de miracole dăruite celor din jur şi credincioşilor devotaţi. Amintim de parfumul intens care emana (fapt mărturisit în mod repetat până în zilele noastre) şi că acel corp nu a fost niciodată înmormântat şi nici supus coroziunii timpului, ci a fost imediat expus venerării în mănăstire. De atunci un incredibil şi constant flux de pelerini leagă acel mic orăşel din Umbria de lumea întreagă, căutându-o în Rita pe Sfânta Imposibilităţilor.