monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tinerii prinși de DIICOT cu hașiș, cocaină, amfetamină, LSD și cannabis, ARESTAȚI

Doi tineri au fost arestați pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Cluj sub acuzația de trafic de droguri de mare risc. Procurorii DIICOT susțin că nu au reușit în 24 de ore să inventarieze toate drogurile găsite acasă la cei doi.

“DIICOT Cluj i-a surprins în flagrant pe inculpaţii Petruș Călin și Dămăcuș Bogdan Radu în timp ce încercau să intre în posesia unui colet ce conținea kit-uri de creștere a ciupercilor halucinogene dar și alte bunuri în legătură cu traficul de droguri, respectiv un număr de 2 testere a purității cocainei (drog de mare risc), cu inscripția eztest cocaine purity (ce sunt folosite și la detectarea altor droguri de mare risc) dar și 3 testere pentru detectarea Ketaminei (drog de risc) cu inscripția eztest ketamine (ce este folosită și la detectarea MDMA, a amfetaminelor sau PMA)”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Polițiștii și procurorii au efectuat patru percheziţii pe raza localităţilor Cluj-Napoca şi Floreşti. Din investigaţii a reieşit că, cei în cauză, bărbaţi în vârstă de 19 şi 25 ani, ar fi procurat pentru consum propriu, deţinut, vândut şi oferit droguri de risc şi mare risc.


„În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe tipuri şi cantităţi de droguri, dintre care aproximativ 130 grame de cannabis, 157 de comprimate ecstasy, circa 4 grame de cocaină, ciuperci halucinogene, 26,5 timbre LSD, Speed şi circa 50 grame de haşiş, 4 cântare electronice, 5 dispozitive de mărunţire tip grinder, 5 telefoane, un laptop şi 4.370 de lei”, spun procurorii.

CITEȘTE ȘI


„Laboratoarele” de droguri din Cluj și Florești. Doi tineri prinși de DIICOT cu hașiș, cocaină, amfetamină, LSD și cannabis - FOTO