monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O nouă înșelăciune face ravagii la Cluj. Primești “gratis” oale dacă dai la schimb 200 de euro

Mai mulți clujeni au semnalat faptul că au fost abordați de un grup de romi în parcările marilor supermarketuri și în zonele agomerate din cartierele orașului cu scopul de a le oferi, cu titlu "gratuit", oale și cuțite Zepter.

Șmecheria constă în faptul că, după ce oamenii acceptă oferta, șarlatanii le pretind bani pe presupusele seturi de oale oferite inițial cu titlu gratuit, scrie infocluj.eu.

“A mai fost cineva abordat de niște indivizi cu un Logan alb (destul de nou) cu numere de MS pe motiv că vor să-i ofere cadou un set de vase Zepter și un set de cuțite? Eu am pățit-o azi pe str. Gării, în parcarea de vis-a-vis de Liberty Park. Eram lângă mașină, pregătit să mă urc și să plec, când în fața mea a oprit Loganul alb și a coborât un tip care s-a recomandat ca fiind turc cu mama româncă și care a zis că-mi oferă un cadou cu ocazia Zilelor Clujului, mi-a pus în mână niște pliante cu ceva reclame și mi-a zis să deschid portbagajul că-mi aduce cadoul. După asta s-a dus la Logan și s-a întors cu două cutii care păreau ambalaje de seturi de vase și cuțite. Între timp m-am urcat la volan și i-am spus că n-am nevoie de cadoul lui și trebuie să plec. Am închis portiera, am blocat-o și am pornit motorul. Tipul s-a întors la Logan, și-a băgat cutiile în portbagaj și a plecat. Nu știu ce intenții aveau, poate că tipul care a coborât din Logan vroia să mă atragă în spatele mașinii mele și între timp ceilalți doi să-mi cotrobaie prin mașina după obiecte de valoare, habar n-am. Doar vreau să vă atrag atenția, dacă vă întâlniți cu ei, că sunt cam dubioși și să fiți atenți”, a afirmat Lucian Otvos pe grupul de Facebook InfoTrafic Cluj.


Țeparii încearcă să îi convingă pe creduli că setul de oale oferit este unul extrem de scump.

“Da am pățit eu tot cu el că e turc, că tre' să plece cu avionul și nu le poate duce, că le da gratis toate bune și frumoase Mi-a dat oalele, când să închid porbagajul îi trebuia să îi platesc cuțitele 200 euro și primesc cadoul”, a comentat și Cristian Bucur.


“Da, în parcarea Dedeman. După cadoul dat și textul, că acel set de vase costă 1900 de euro încercau să mă convinga să le dau cât mă lasă inima pentru setul de cuțite care ar valora 200 de euro. Deși din prima clipa i-am zis că nu mă interesează nici cadoul lor și nici nimic, el nu m-a scos din don director. Diferența era că la mine spunea că e din Iran și că a învățat româna. După ce i-am zis mai categoric că nu mă interesează s-a enervat și a plecat. Parca spunea ceva și de plecarea lui în acea zi și are bilet de avion etc. Nu era agresiv. Mai mult părea un vânzător ambulant în încercarea de a te convinge să cumperi marfa lui, a afirmat Adam Vlas.

Metoda de înșelăciune nu este nouă.


“Aveți grijă cu băieții ăștia. Acum câțiva ani acționau în zona parcării descoperite de la Selgros. La refuzul oalelor și ulcelelor, au verificat zona și au cerut portmoneul de pe bord sub amenințarea cuțitului. Și nu vorbesc din povești. Deci, evitați-i cât se poate de tare. Fără povești de umplutură, că vă urmăresc ce aveți în mașină, câți sunteți etc…”, a comentat Ovidiu Vereș,

“Eu am fost abordată în Mănăștur, cică au fost la expozițe pe strada Taberei și pleacă avionul la Budapesta și ce le-a rămas nu pot îmbarca. Și mie din gratis au ajuns la 800 ron negociabil adică tot lăsau din preț numai să preiau marfa deși era limpede că nu am nimic în mână decât un telefon mobil cu care fotografiez. Chiar nu le era frica că îi iau în plin cu foto? Au parcat pe Primăverii, în fata la S4 cam pe unde e crucea. Erau mai multe în portbagaj, în mașină doi rromi am conchis chiar dacă erau domnește îmbrăcați. Vorbeau ungurește, românește. Nu era Logan alb, nu mai știu mașina deși eu eram cu mobilul în mână și fotografiam una alta. Poate nu e aceiași filieră dar e o modalitate de lucru ce pare să prindă contur în Cluj. Am refuzat tot !!!,", a comentat și Viorica Fulop.


Se pare că produsele oferite cadou nu sunt de calitate.

“Socrului meu i-au vândut un set de oale acum câțiva ani, dar le-a negociat la 200 de lei nu a primit cadou și cuțitele, oalele nu sunt de calitate, nici nu poți fierbe apa-se albesc...nu păreau agresivi, oricum trebuie evitați!”, a afirmat Ioana Matiș.

Etichete: cutit inselaciune