monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O fetiță de 5 ani a dispărut de acasă și a fost găsită într-o pădure

Aseară, a fost înregistrat un caz de dispariție a unei fetițe de 5 ani, din localitatea Petea, comuna Pălatca. Polițiștii s-au mobilizat imediat și pe parcursul nopții s-au derulat acțiuni de căutare, fiind solicitat și sprijinul pompierilor și al jandarmilor.

După circa 6 ore de căutări, prin zone deluroase, greu accesibile, minora a fost găsită. Este în stare bună și, în prezent, este supusă unor investigații medicale.

Ieri, în jurul orei 23:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 5 ani, a dispărut de la domiciliu, din localitatea Petea, comuna Pălatca.


La fața locului, polițiștii au constatat că dispariția minorei a fost sesizată după circa 4 ore de la plecarea acesteia, timp în care familia a căutat-o prin împrejurimi.

Imediat după sesizare, polițiștii, sub directa coordonarea a conducerii inspectoratului, s-au mobilizat și, împreună cu pompieri, jandarmi și voluntari, au format echipe de căutare. Astfel, în această dimineață, în jurul orei 6:00, după aproximativ șase ore de căutari prin zone deluroase, greu accesibile, minora a fost găsită în stare bună, cu o ușoară hipotermie, la liziera unei păduri.


Aceasta a fost preluată de către echipajul medical pentru investigații suplimentare.

La acțiunile de căutare au participat polițiști din cadrul serviciilor de investigații criminale, criminalistic, acțiuni speciale, precum și din cadrul mai multor posturi de poliție aferente Secției 2 Poliție Rurală Apahida.


Mulțumim tuturor celor implicați în această misiune, care au dat dovadă de profesionalism și ale căror acțiuni au condus la găsirea fetiței.

Cercetările sunt continuate în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a dispărut minora de la domiciliu.

Etichete: misiune de salvare