monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Experience Cluj”, prima aplicație de explorare a realității virtuale a Clujului

În perioada 18-20 mai 2018, în cadrul „Zilelor Clujului”, va fi lansată prima aplicație de explorare în realitate virtuală a Clujului „EXPERIENCE CLUJ” (VR), la standul din Piaţa Unirii organizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Aplicaţia este dezvoltată de către Avangarde Software pe baza unui parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, în cadrul căruia compania clujeană de IT a dorit să contribuie activ la promovarea orașului și la celebrarea Centenarului Marii Uniri.

Aplicația VR „Experience Cluj” le oferă turiștilor șansa de a-și face o impresie „pe viu“ despre atmosfera unei destinații turistice pe care o pot vizita fără a fi prezent fizic în locul respectiv, grație ochelarilor speciali, High Tech, cu ajutorul cărora utilizatorul se poate deplasa în orice direcție. Având mișcarea video legată de un tunel 3D, aplicația oferă utilizatorului senzaţia de viteză, iar pentru a îmbunătăți experiența au fost adăugați stimuli diferiți, sunete, elemente 3D și efecte virtuale care amplifică senzația de imersiune totală. În același timp însă, designul aplicației a fost special conceput astfel încât să dea utilizatorilor posibilitatea de a se bucura cât mai mult de priveliștea orașului, având un sentiment de stabilitate și de siguranță.


Versiunea actuală a aplicației Experience Cluj oferă, la alegere, trei tururi virtuale diferite, concepute ca trei experiențe unice, care permit panoramări de 360º, „deplasarea“ realizându-se la o înălțime de aproximativ 70 de metri, cu o viteză medie de 50 km/h:

O vizită prin centrul orașului Cluj-Napoca - realizată dintr-o parapantă dusă de vânt spre principalele atracții din oraș;.


O tură pe Pârtia Feleacu - plimbarea are loc la înălțime, mai precis dintr-un teleschi mai neobișnuit, care te plimbă deasupra întregii pârtii într-o ambianță plăcută de iarnă;

O cursă pe Dealul Cetățuie - opțiunea preferată a celor dornici de adrenalină, pentru că „acțiunea“ se desfășoară într-un roller coster cu un traseu demn de filmele SF.


Pe parcursul anului, Avangarde Software va adăuga în aplicație și alte tururi virtuale ale orașului, ale obiectivelor turistice semnificative şi ale muzeelor. Acestea vor fi oferite gratuit Primăriei Cluj-Napoca pentru a fi utilizate de clujeni și turiști la Centrul de Informare Turistică al municipiului. Proiectul reprezintă contribuţia companiei clujene la celebrarea Centenarului Marii Uniri şi la promovarea oraşului.