monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A opta Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al optulea an consecutiv, clujenii sunt invitați să participe duminică, 27 mai la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Întregul eveniment se va desfășura după următorul program:


Începând cu ora 17.00, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca Părintele Mitropolit Andrei va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 48 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.

De la ora 18.00 procesiunea propriu-zisă va porni din faţa Catedralei şi se va deplasa pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin faţa Muzeului de Artă) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor va reveni în faţa Catedralei. Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii, şi oborul preoţilor slujitori, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale.


Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane se va oficia slujba sfinţirii mici a apei şi vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar, în încheiere, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.


Evenimentul îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși din oraş, la marele praznic al Cincizecimii, când aripa înnoitoare a Duhului Sfânt se revarsă asupra Bisericii şi asupra întregului univers. Această procesiune reprezintă și o trăire mai deplină a sentimentului comuniunii şi manifestarea Bisericii în plinătatea ei, în marele pelerinaj spre Împărăţia lui Dumnezeu.