monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un corp al liceului maghiar "Apaczai Csere Janos", inaugurat de vicepremierul ungar, după o investiţie de 2 milioane euro

Un nou corp de clădire al unui liceu cu predare în limba maghiară, construit din fonduri de 2 milioane de euro alocate de Guvernul de la Budapesta, a fost inaugurat sâmbătă de vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt.

Semjen Zsolt a participat, sâmbătă, la o slujbă religioasă, oficiată de episcopul reformat al Ardealului, Kato Bela, în Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, după care a vizitat Liceul „Apaczai Csere Janos”, unde a inaugurat un nou corp de clădire finanţat cu două milioane de euro de Guvernul Ungariei.

Vicepremierul Ungariei a declarat că bisericile istorice maghiare au avut şi au un rol important în păstrarea comunităţii.


„Cheia supravieţuirii şi viitorul comunităţii maghiare este să realizăm care sunt lucrurile la care nu putem renunţa, unul dintre acesta fiind viitorul copiilor noştri. Când viitorul maghiarilor din Transilvania părea a fi fără speranţă - s-au închis şcoli maghiare, se impiedica învăţarea în limba maternă, comunitatea nu a renunţat, ştia ce este cu adevărat important în această luptă pemtru supravieţuire şi păstrarea valorilor comunităţii. Bisericile istorice maghiare au avut un rol important, tot ele fac acum o muncă de păstrare a comunităţii. Doresc ca această instituţie să rămână, în continuare, un punct stabil al dezvoltării comunităţii maghiare”, a spus Semjen, potrivit Mediafax.  

Reprezentanţii Eparhiei Reformate din Ardeal au declarat că edificiul actual al Liceului “Apaczai Csere Janos” a fost construit în anul 1926, ca liceu de fete al Eparhiei Reformate din Ardeal.


“A funcţionat până la naţionalizarea din 1948, când a funcţionat ca liceu mixt, după care prin anii 1970 clasele liceale au fost desfiinţate, recăpătând rangul de liceu după 1990. După 2010, liceul a fost retrocedat Eparhiei Reformate din Ardeal, cu care are legături strânse. Guvernul Ungariei a alocat 2 milioane de euro pentru construirea unui nou corp de clădire cu mai multe săli de clasă, o bibliotecă şi o sală festivă, dar şi pentru renovarea întregului liceu. În aceste săli noi în noile clase vor învăţa, din toamnă, elevii din clasele primare, care învaţă, în prezent, clădirea unei mănăstiri”, au spus sursele citate.

Liceul maghiar are peste 500 de elevi.


La manifestare au mai fost prezenţi, printre alţii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR Cluj, Csoma Botond, viceprimarul Olah Emese, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos.