Actualitate
A ucis un pensionar care mergea cu bicicleta spre casă
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.
În fapt, la data de 6 iunie, în jurul orei 17:40, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, din Bonțida, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de domiciliu, pe strada Gării, a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat, de 85 de ani, din Bonțida.
Biciclistul circula dinspre centrul localității Bonțida înspre DN1C și ar fi efectuat un viraj la stânga, fără a se asigura corespunzător, pentru a intra în curtea unui imobil. Astfel, a fost acroșat și accidentat de către conducătorul autoturismului.
În urma impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat pe marginea drumului.
Polițiștii au constatat că șoferul implicat în accident avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule și se afla sub influența alcoolului (concentrație de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În urma impactului, bărbatul în vârstă de 85 de ani a fost rănit grav și a fost transportat la spital, unde a decedat.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.