monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trupul militarului clujean dispărut la Constanța a fost adus de valuri la mal

Trupul neînsuflețit al militarului clujean care a dispărut în urmă cu câteva zile a fost găsit de un cuplu care se plimba pe plajă, alături de trupul copilului de 14 ani pe care cadrul miliar îl căuta.

Alerta a fost dată miercuri dimineaţă de un cuplu care se plimba pe plaja de la Vadu şi a observat pe plajă trupul fără viaţă al unei persoane, în zona unei cherhanale. Iniţial, în apelul dat de către cei care au găsit trupul pe plajă, se menţiona că este vorba despre un bărbat în slip, dar când au ajuns în zonă, cadrele medicale de la Ambulanţă au dat de trupul unui copil, care era complet dezbrăcat.

Autorităţile au continuat căutările, presupunând că s-ar putea să mai existe şi trupul unui bărbat, mai ales pentru că, tot duminică, de pe plaja de la Corbu a dispărut şi un militar.


Colegii acestuia au găsit pe plajă numai hainele lui şi telefonul mobil, semnalându-i dispariţia în cursul zilei de luni. În scurt timp, a fost descoperit şi trupul fără viaţă al militarului, la mai mult de un kilometru distanţă de locul unde era corpul copilului.

Trupurile celor doi vor fi duse la morgă, urmând să le fie stabilită cu exactitate identitatea, dar şi cauzele morţii.


Numărul persoanelor care s-au înecat în mare în acest sezon ajunge astfel la şase.

Zeci de scafandri au căutat, timp de două zile, în zona plajei de la Corbu copilul dispărut, Ulterior, salvatorii au extins căutările după ce s-a aflat că şi un bărbat, militar la o unitate din Dej dar care se afla la Constanţa pentru un exerciţiu, ar fi dispărut din aceeaşi zonă.


Autorităţile nu ştiu dacă bărbatul a murit încercând să salveze copilul.