Actualitate
Zeci de accidente rutiere s-au produs în Cluj din cauza alcoolului în ultimii ani
Zi de zi în presă se anunță noi și noi accidente pe șoselele din județul Cluj. Unele sunt tamponări ușoare, altele sunt grave, iar unele dintre ele sunt adevărate tragedii. De prea multe ori însă alcoolul este factorul care cauzează aceste tragedii.
Cu toate că în legislația rutieră este specificat clar că șoferul nu are voie să consume deloc alcool înainte de a se urca la volan, multor clujeni nu le pasă.
De la distracție la tragedie e doar un pas
Acei șoferi inconștienți de multe ori ajung să moară ei înșiși, să ucidă persoanele pe care le transportă cu ei în mașină sau să ucidă alte persoane nevinovate care au ajuns la momentul nepotrivit în momentul nepotrivit.
Un astfel de exemplu este un accident care a avut loc la începutul acestui an, când un automobil marca BMW circula cu mare viteză pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca. Stradă care este plină de denivelări și de gropi, motiv pentru care a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe trotuar.
Din spusele martorilor, acul indicatorului era oprit la viteza de 200 km/h. În urma impactului, șoferul a scăpat cu viață, însă pasagerul care se afla în dreapta, a murit pe loc. Martorii au mai spus că locul accidentului arăta ca un film de groază, cu sânge și organe umane împrăștiate peste tot.
Bărbatul consumase alcool, acesta fiind testat cu aparatul etilotest, rezultând o concetrația de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Statistici îngrijorătoare
În anul 2017, în urma accidentelor produse pe raza județului Cluj, au decedat 50 de persoane. Dintre acestea, 4 persoane au decedat în urma unor accidente care au avut drept cauză conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În anul curent, până la sfârșitul lunii mai, 19 persoane și-au pierdut viața ca urmare a accidentelor rutiere produse pe raza județului. Dintre acestea, o persoană a decedat într-un accident rutier care a avut drept cauză conducerea sub influența alcoolului.
În anul 2017, 276 de persoane au fost sancționate contravențional pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, pe parcursul întregului an, au fost constatate de către polițiști 312 infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. (peste 0,80 g/l alcool pur în sânge).
În primele 4 luni ale anului curent, 88 de persoane au fost sancționate contravențional pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, în intervalul menționat au fost constatate 94 de infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (peste 0,80 g/l alcool pur în sânge).
Ce spune legislația actuală
Potrivit legislaţiei actuale, în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcţie de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel:
Contravenţie: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Infracţiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă şoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni, permisul de conducere se anulează.
De asemenea, refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului este sancţionat cu închisoarea de la 1 la 5 ani.