monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România va avea cea mai mare inflaţie din UE şi în următorii ani

România va avea rate anuale de inflaţie între 3% şi 3,1% - cele mai mari din UE - până în 2023, arată estimările actuale postate pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

De altfel, rata anuală a inflaţiei a României, împreună cu cea a Ungariei, vor fi cele mai mari din toată Uniunea Europeană în acest interval de timp şi vor fi, totodată, singurele care vor atinge - sau vor trece - pragul de 3%.

Doar unele state din spaţiul extracomunitar vor avea inflaţii mai mari decât România, state precum Belarus (între 5% şi 6%), Ucraina (între 5% şi 8%), Federaţia Rusă (între 3,4 şi 4%) sau Republica Moldova (între 5% şi 5,4%).


În acelaşi timp, alte state din UE vor avea rate ale inflaţiei de 2,5% (Polonia), între 1% şi 1,8% (Croaţia), între 1% şi 1,7% (Grecia) sau între 1% şi 1,3% (Italia).

Estimările FMI sunt aproape identice cu cele ale Băncii Naţionale a României (BNR), care au mers însă doar până în prima parte a anului 2020. BNR a estimat pentru intervalul trimestrul I 2019 - trimestrul I 2020 o rată a inflaţiei de 2,9 şi 3%.


În prezent, rata inflaţiei se situează la 5,4% fiind deja cea mai mare din Uniunea Europeană.