monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aproximativ 500 de persoane, la Marşul “Cluj Pride”

Al doilea marş al comunităţii LGBT a avut loc sâmbătă, la Cluj-Napoca, cu toate că autorităţile spuneau că vor interzice ca pe viitor să se mai desfășoare parade gay. Tot sâmbătă a avut loc şi mitingul pentru familie.

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la manifestaţia “Cluj Pride”, un eveniment la care s-au cerut drepturi pentru comunitatea LGBT.

Participanţii la evenimentul care a început pe platoul Sălii Sporturilor au avut la ei pancarte inscripţionate cu mesaje precum ”Respect pentru persoanele transgender'” sau '”Spaţiul public este pentru toată lumea'”.
În prima parte a evenimentului participanţii au rostit discursuri în care s-a făcut referire la drepturile pentru comunitatea  LGBT, după care a urmat un marş cu un traseu prestabilit.

“Cred că e nevoie ca comunitatea LGBT să ştie că are aliaţi în societatea clujeană şi, în general, în România şi toţi aceştia să fie vizibili alături de ei în spaţiul public, mai ales în contextul dezbaterilor actuale. E nevoie să creăm o masă critică pentru a face posibilă alinierea la drepturile civile pe care le au şi în alte state”, a declarat Diana Ionescu, o participantă la manifestaţie.


Despre marşul Noii Drepte, o altă participantă a spus: “Prefer să nu comentez marşul Noii Drepte… Suntem aici ca să sărbătorim un eveniment legat de iubire şi sunt de părere că cei de dincolo sărbătoresc cu totul altceva sau nici măcar nu sărbătoresc”.  (Andreea C.).

La manifestaţie au mai fost prezenţi viceprimarul oraşului Koln, Andreas Wolter, consulul onorific al Franţei la Cluj, Pascal Feseneau şi consulul onorific al Olandei la Cluj-Napoca, Wouter Reijer.

Tot sâmbătă, în cursul amiezii, Noua Dreaptă a organizat un marş în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca. Cei aproximativ 100 de participanţi au cerut organizarea referendumului pentru definirea familiei în Constituţie ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie

Etichete: Cluj pride mars