monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un autocar cu 45 de persoane la bord a luat foc pe centura Vâlcele-Apahida

Un autocar cu 45 de călători la bord a luat foc, luni, pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, pe direcţia Vâlcele – Apahida, oamenii reuşind să se evacueze la timp, astfel că nu s-au înregistrat victime.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că incendiul nu s-a extins.

"Am fost solicitaţi la un incendiu care a cuprins un autocar pe centura Vâlcele-Apahida, un autocar care transporta angajaţii unui operator economic. Au intervenit două autospeciale de stins incendii, incendiul s-a manifestat doar la compartimentul motor. Au fost în jur de 45 de persoane care s-au autoevacuat şi nu au fost rănite persoanele din autocar. La autocar a fost afectat doar compartimentul motor, arderea nu s-a extins mai departe. Probabil a fost o defecţiune tehnică", a spus Andrei Biriş.


Acesta a precizat că autocarul transporta angajaţii unei firme din judeţul Cluj spre locul de muncă.