monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Denair Bali a trecut în etapa următoare, în echipa Innei!

Monitorul de Cluj scria în urmă cu câteva săptămâni despre micul Denair Bali, care la vârsta de 12 ani luptă pentru îndeplinirea unui vis. De aceea s-a înscris la Vocea României Junior și a reușit să treaca în etapa următoare!

Denair Bali are aproape 12 ani și este singurul clujean care a reușit să meargă mai departe la concursul Vocea României Junior. Deși mama lui nu a fost încântată inițial de idee, a acceptat această provocare din dorința de a-și găsi liniștea sufletească, după ce tatăl lui Denair a trecut la cele veșnice în urmă cu un an.

În urmă cu câteva zile, încă o cărămidă a fost așezată pentru consolidarea visului său, pentru respectarea promisiunii pe care a făcut-o tatălui său. Astfel, Denair a reușit să treaca în etapa următoare, impresionând juriul concursului, dar mai ales pe cântăreața Inna, care a fost impresionată de vocea și jovialitatea micuțului.


În momentul în care Inna a întors scaunul, Denair a fost compleșit de emoție și uimire.

„Cum să nu crezi așa ceva? A fost o energie pe care tu mi-ai transmis-o! Îmi pare rău că nu s-au întors toate scaunele, dar mă bucur că ești la mine în echipă!”, a spus artista, după care l-a îmbrățișat.


„Sunt foarte mulțumit. Mi-am dus misiunea la capăt. Am făcut tot ce-mi doream!”, a zis Denair după ce au trecut emoțiile.

Mai multe detalii despre povestea lui Denair Bali găsiți aici.

Etichete: vocea romaniei