monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UNTOLD - Primul Brand Ambasador al turismului românesc!

După patru ani în care UNTOLD s-a aflat în topul festivalurilor din Europa și a reușit să atragă zeci de mii de turiști străini în România, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa primește din partea Ministerului Turismului distincția de AMBASADOR AL TURISMULUI ROMÂNESC!

Astfel, UNTOLD devine primul brand românesc care primește această distincție, fiind în acest fel recunoscute eforturile depuse în promovarea României. Pe lângă turiștii care au ocazia să descopere Transilvania, an de an, mulți dintre ei ajung să descopere și litoralul românesc, datorită NEVERSEA.

„Mă bucur că am avut ocazia să numesc eu, in calitate de ministru al Turismului, UNTOLD ambasador al turismului românesc, şi totodată, chiar dacă sunt convins că organizatorii își vor face treaba, îmi doresc să-i responsabilizez şi să le spun că de acum vor avea o misiune în plus: promovarea turismului şi a imaginii României. Sunt convins că am ales cei mai potriviţi şi mai reprezentativi parteneri şi chiar mă bucur că au acceptat să primească noua învestitură. Am spus că am încredere în această echipă pentru că, în cazul acestor oameni, faptele vorbesc. Sunt 4 ani de când Untold-ul adună sute de mii de oameni într-unul dintre cele mai mari oraşe din România, iar organizarea festivalului Neversea duce tradiţia mai departe la malul mării.”


BOGDAN BUTA, Director General UNTOLD „Suntem onorați să primim această importantă distincție de AMBASADOR AL TURISMULUI ROMÂNESC, din partea Ministerului Turismului și vă asigurăm că vom continua să ne implicăm și să dezvoltăm modalități de promovare a României, așa cum am făcut-o încă de la prima ediție a festivalului UNTOLD. Mulțumim echipei din minister care a fost alături de noi în acest an, făcând posibile eforturile comune de promovare a turismului românesc peste hotare”, Bogdan Gheorghe Trif, Ministrul Turismului

ROMÂNIA ALL INCLUSIVE”, CAMPANIA INTERNAȚIONALĂ DE PROMOVARE A ROMÂNIEI!


UNTOLD continuă și, mai mult decât atât, amplifică campania „Transilvania All Inclusive” lansată în 2016, transformând-o, în anul centenarului, în „România All Inclusive”. Din acest an s-a alăturat campaniei și festivalul NEVERSEA, astfel că, de la munte până la malul Mării Negre, campania „România All Inclusive” își propune să transforme țara în cel mai mare resort din lume. UNTOLD și NEVERSEA sunt mult mai mult decât două festivaluri de muzică, ambele fiind un ambasador al României și deschizătoare de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2018.

În parteneriat cu Ministerul Turismului, brățările de festival UNTOLD și NEVERSEA vor oferi în perioada 5 iulie -30 septembrie reduceri sau alte facilități la peste 70 de obiective turistice importante din întreaga țară. Pentru a putea promova turiștilor cât mai multe atracții ale României, anul acesta este disponibilă platforma online atat pe untold.com/romania-all-inclusive cât și pe neversea.com/romania-all-inclusive, unde pot fi încărcate în mod gratuit obiective turistice (castele, muzee, conace, complexe turistice de tip hotel-restaurant), singura obligație a operatorilor fiind de a oferi un beneficiu posesorilor de brățară UNTOLD și NEVERSEA 2018. Înscrierile pe plaftormă pot fi făcute până la data de 1 august 2018. Toate obiectivele turistice care se vor înscrie în platformă vor fi promovate atât pe site-urile www.untold.com si www.neversea.com, cât și în timpul festivalurilor, în cadrul stand-ului România All Inclusive!


„Campania “România All Inclusive” este fără îndoială o campanie prin care dorim să deschidem porțile către turiștii străini care vin la festivalurile noastre și să-i motivăm să mai rămână câteva zile la noi în țară pentru a descoperi frumusețile pe care le avem. Nu în ultimul rând ar trebui să fie și o campanie care să ne facă pe noi românii mândri de țara noastră!”, a spus Edy Chereji, Director de Marketing și Comunicare UNTOLD.

Mai multe informații despre Campania “Romania All Inclusive” și despre lista obiectivelor care pot fi vizitate de turiști se pot găsi pe site-ul campaniei, www.untold.com/rai. Campania “România All Inclusive” a fost dezvoltată de UNTOLD si NEVERSEA în parteneriat cu Ministerul Turismului.