monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca devine Capitala Mondială a Matematicii pentru zece zile

Peste 600 de elevi din cel puţin o sută de ţări vor participa la Olimpiada Internaţională de Matematică, eveniment ce începe marţi la Cluj-Napoca.


Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Cluj, aflată la a 59-a ediţie, Olimpiada Internaţională de Matematică se întoarce în 2018 în România. Cluj-Napoca organizează anul acesta a VI-a ediţie românească a concursului iniţiat în 1959 la Braşov, devenit astăzi cea mai mare competiţie din domeniul ştiinţelor exacte, care va reuni, începând cu 3 iulie, 615 concurenţi din 114 ţări, 263 de lideri, deputy-lideri şi observatori, aproximativ 900 de invitaţi străini, peste 300 de voluntari şi un număr de aproximativ o sută de persoane implicate în organizarea de zi cu zi.
"Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România, cu sprijinul partenerilor şi al instituţiilor publice şi private implicate, sunt organizatorii celui mai mare eveniment educaţional care se va desfăşura în România, la Cluj-Napoca, în perioada 3-14 iulie 2018 (PI=3,14 ) - Olimpiada Internaţională de Matematică 2018 (IMO 2018)", se arată în comunicat.
Încă din anul 2013, România a prezentat juriului Olimpiadei Internaţionale intenţia de a organiza pentru a VI-a oară competiţia în România, având în vedere importanţa anului 2018 pentru istoria României, anul Centenarului.
"Încredinţarea acestui eveniment Clujului este o recunoaştere a performanţei şcolii clujene, a colaborării interinstituţionale corecte şi eficiente şi a climatului care la Cluj-Napoca permite atragerea mediului privat în marile proiecte ale educaţiei. Le mulţumim tuturor pentru implicare şi suntem convinşi că eforturile noastre reunite vor face din cea de-a 6-a ediţie românească a Olimpiadei Internaţionale de Matematică un eveniment educaţional de referinţă la nivelul competiţiei ştiinţifice, ca mărturie a consolidării rolului educaţiei la Cluj-Napoca", a afirmat inspectorul şcolar general al IŞJ Cluj, Valentin Claudiu Cuibus, citat în comunicat.
Preşedintele de onoare al Olimpiadei este academicianul Viorel Barbu, profesor universitar la Cluj-Napoca, preşedintele secţiei de matematică a Academiei Române şi membru al primei echipe a României la prima ediţie a Olimpiadei din 1959, de la Braşov.
"Un fapt remarcabil este că România şi Bulgaria sunt singurele ţări ale lumii care au participat fără întrerupere la fiecare ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică", conform sursei menţionate.
Liderii, conducătorii delegaţiilor, sunt parte din juriul IMO, cei care decid problemele pe care le vor primi elevii în olimpiadă. Aceştia se vor întâlni în peste zece şedinţe de juriu, urmând ca în final, după discuţii şi vot în plen, să stabilească cele şase probleme de concurs, urmând ca apoi să le traducă în limba ţării respective.
Cele şase probleme, câte trei pentru fiecare zi, sunt alese de către experţi internaţionali, dintr-un set de probleme şi sunt publicate într-o broşură confidenţială.
Deputy leaderii, însoţirii concurenţilor răspund eventualelor întrebări înaintea concursului şi, de obicei, participă la evaluarea lucrărilor concurenţilor şi la stabilirea notei finale, împreună cu experţii români.
"108 lideri şi tot atâţia deputy-lideri din toate ţările participante, sunt aşteptaţi să sosească la Cluj-Napoca, începând cu 3 iulie 2018. Voluntarii IMO 2018 vor aştepta toate delegaţiile la aeroport pentru a fi conduse în locaţiile de cazare", se arată în comunicat.
Data oficială de sosire a concurenţilor este sâmbătă, 7 iulie 2018, iar deschiderea oficială a Olimpiadei va avea loc duminică, 8 iulie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Intrarea este permisă doar celor implicaţi în desfăşurarea evenimentului, în baza acreditării. Publicul larg va putea urmări festivităţile live, pe TVR Cluj, co-producătorul Olimpiadei, dar şi pe TVR 3 şi TVR Internaţional, precum şi pe canalele celorlalte televiziuni partenere.

Etichete: cluj-napoca