monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mitingul aerian de la Câmpia Turzii a fost anulat

Demonstraţiile aviatice organizate în fiecare vară, de patru ani încoace, la Baza 71 Aeriană de lângă Câmpia Turzii au fost anulate.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente din județul Cluj, mitingul aerian de la Câmpia Turzii Air Show 2018, s-a anulat. Planificate pentru data de 21 iulie, Ziua Porților Deschise se anulează, au anunțat organizatorii joi după-amiază.

"Din motive independente de voinţa noastră, Ziua Porţilor Deschise şi mitingul aerian Câmpia Turzii Air Show 2018, planificate pentru data de 21 iulie se anulează. Evenimentul va fi replanificat la o data ulterioară, despre care vă vom informa în timp util. Vă mulţumim pentru înţelegere!", au anunțat pe o rețea de socializare reprezentanții Bazei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" Câmpia Turzii.


Anularea evenimentului survine în urma tragicului accident aviatic de la Baza Aeriană Borcea. Un avion MiG-21 LanceR s-a prăbuşit în după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 iulie, în timpul unui spectacol aviatic. Pilotul, locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de 36 de ani, și-a pierdut viața în timpul manevrării aeronavei.