monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCREDIBIL! Un polițist a fost bătut cu pietre și bâte metalice

La începutul lunii iulie, trei recidiviști din zona Huedinului l-au atacat pe șeful de post din Cuzăplac, polițistul care încerca să aplaneze scandalul iscat de aceștia.

Potrivit ziardecluj.ro, cei trei agresori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar pe numele acestora a fost deschis un dosar penal, instrumentat de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Jibou, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Fărcaș Felician Cosmin și frații Pintea Cristian Flaviu Filimon și Pintea Teodor Gabriel Eugen se aflau în Cuzăplac pentru a face un troc cu animale de tracțiune. În după-masa respectivă cei trei s-au oprit la barul din localitate unde au consumat alcool și au început să testeze animalele ce urmau să fie schimbate.


„În ceea ce priveşte starea de fapt şi probele administrate, pe scurt, arată faptul că s-a reţinut în seara zilei de 01.07.2018, după ce pe parcursul zilei inculpaţii au consumat băuturi alcoolice, în jurul orei 20:00 s-au dus la barul din loc. Cuzăplac, unde s-au întâlnit şi cu alte persoane. Inculpaţii aveau un atelaj tractat de cai, precum şi persoanele cu care s-au întâlnit. Inculpaţii şi acele persoane au discutat despre un schimb de cai, motiv pentru care au decis să probeze caii, pentru a vedea care dintre ei este mai bun, informează sursa citată.

 În aceste împrejurări, inculpaţii au ocupat DN 1G, au obligat caii să tracteze atelajele, punând frână roţilor din faţă a acestora pentru ai testa şi a vedea care dintre ei trage mai tare”, arată procurorul de caz.


Bătaie ruptă din filme

Martorii au povestit anchetatorilor că cei trei clujeni blocaseră drumul, motiv pentru care s-a cerut ajutorul poliție din localitate.  


Șeful de post din Cuzăplac, Cristian Nita a fost atacat din toate părțile. Potrivit procurorilor, agresorii l-au aruncat într-un șanț din apropiere și au încercat să îl lovească cu pietre și o bâtă din metal.

Iată firul evenimentelor:


„ (…) polițistul Cristian Nita a oprit în locul respectiv pentru a elibera partea carosabilă. Din declaraţiile celor trei martori audiaţi în cauză reiese faptul că persoana vătămată a discutat circa 10 minute cu inculpaţii, încercând să-i convingă să plece de pe drumul public, pentru ca autoturismele şi pietonii să poată circula liberi, dar nu a avut înţelegere la inculpaţi. Mai mult aceştia l-au insultat în mod repetat, fapt ce reiese şi din declaraţiile martorilor. Inculpatul Cosmin Farcaș şi-a dat jos tricoul de pe el şi a încercat să-o provoace pe persoana vătămată, apropiindu-se de mai multe ori de ea afirmând ,,hai bate-mă, hai loveşte-ne”.

Persoana vătămată a fost îmbrâncită la un moment dat de către unul dintre inculpaţi, persoana vătămată indicându-l pe Cosmin Farcaș. Agentul de poliţie a folosit spray-ul lacrimogen, văzând că nu reuşeşte să-i convingă pe inculpaţi să părăsească partea carosabilă, iar în această împrejurare unul dintre inculpaţi, respectiv Cristian Flaviu Pintea a luat de jos o piatră, conform declaraţiilor martorilor de mărimea pumnului, pe care a aruncat-o înspre persoana vătămată, nimerind-o pe aceasta în zona spatelui.


Persoana vătămată s-a îndreptat spre autoturism cu intenţia de al muta din acel loc deoarece se temea că inculpaţii ar putea să-l lovească şi să-l distrugă, dar în momentul în care a încercat să urce în autoturism, unul dintre inculpaţi, respectiv Cristian Pintea, l-a prins cu mâinile de picioare şi l-a tras în şanţul de pe marginea drumului, unde era apă şi noroi, şi care are o anumită adâncime. Persoana vătămată a căzut în acel şanţ, fiind lovită cu pumnii de către Gabriel Pintea, şi conform declaraţiei sale şi de către Cosmin Farcaș. Gabriel Pintea avea la mână un obiect de fier de la atelajul său şi cu acesta l-a lovit pe şeful de post peste spate.

La un moment dat, inculpatul Cosmin Farcaș s-a apropiat de persoana vătămată cu o ţeavă metalică de aproximativ 80 cm, moment în care un martor a considerat că trebuie să intervină, apreciind că inculpatul pune în pericol viaţa persoanei vătămate, înţelegând că intenţionează să-l lovească  în cap, astfel l-a îndepărtat pe Cosmin Farcaș de persoana vătămată, iar după un timp conflictul s-a încheiat.Persoana vătămată a solicitat ajutorul colegilor săi, care au sosit la faţa locului, sosind de asemenea şi o ambulanţă”, arată procurorii de la Jibou, potrivit ziardecluj.ro.

Etichete: huedin