monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Care sunt avantajele achiziționării unor calculatoare second hand (P)

Dacă vrei să îți înlocuiești calculatorul personal sau dacă ești un antreprenor și dorești să îți dotezi compania cu PC-uri, soluția optimă pentru tine este să te orientezi către piața de calculatoare second hand.

Deși unii oameni sunt reticenți atunci când le propui varianta de a achiziționa un PC second hand, această decizie poate fi una chiar înțeleaptă. Dacă utilizezi calculatorul în special pentru navigare pe internet și pe rețelele de socializare sau dacă firma ta se ocupă în special cu redactarea și editarea de texte sau documente în Excel, atunci nu ai nevoie de o configurație foarte puternică, calculatoarele second hand fiind suficient de performante pentru exigențele tale.

De departe cel mai mare avantaj al achiziționării unor calculatoare second hand îl reprezintă prețul. Acestea pot costa chiar și de 2-3 ori mai puțin decât PC-urile noi, iar prețurile pot porni chiar și de de la 150 de Lei. Un alt avantaj al calculatoarelor second hand, spre deosebire de cele noi, este acela că pot fi îmbunătățite la costuri mult mai mici. Dacă vrei să crești performanțele unui sistem nou, piesele vor fi mult mai scumpe decât în cazul în care dorești să faci un upgrade unui calculator second hand. De cele mai multe ori, la acest procedeu recurg gamerii sau profesioniștii care au nevoie să ruleze programe mai performante. În plus, un alt beneficiu este faptul că majoritatea calculatoarelor second hand provin de la branduri renumite la nivel mondial, având garanția calității și a fiabilității.


Cu toate acestea, pentru ca achiziția să fie cu adevărat una înțeleaptă și să nu regreți ulterior că ai cumpărat un calculator second hand la un preț suspect de mic, dar care s-a defectat imediat, este recomandat să apelezi la un furnizor specializat. Spre exemplu, Interlink comercializează de peste 20 de ani echipamente IT second hand și refurbished la prețuri avantajoase. La Interlink găsești calculatoare second hand de la branduri renumite precum Dell, Compaq, HP, Fujitsu Siemens, Lenovo sau IBM, cu procesoare de la Intel, o memorie RAM între 512 MB și 16 GB și o capacitate HDD între 40 GB și 1 TB.

Totodată, dacă alegi să achiziționezi un calculator second hand de la Interlink, ai parte de numeroase beneficii. În primul rând, specialiștii companiei testează riguros toate produsele înainte de a le pune spre vânzare și îți oferă o garanție standard de 12 Luni, care poate fi prelungită până la 5 ani, prin intermediul serviciului de extra garanție. În plus, beneficiezi și de transport gratuit la comenzi de peste 150 de Lei, livrare rapidă în toată țara în maximum 48 de ore și drept de retur până la 60 de zile. De asemenea, la fiecare comandă efectuată online, primești 5% din valoarea acesteia sub formă de credit, pe care îl poți utiliza pentru a cumpăra alte produse de pe site.


Pe lângă calculatoare second hand și refurbished, Interlink mai comercializează și laptopuri, imprimante, monitoare, servere, rețelistică, tablete, POS-uri, dispozitive de supraveghere, mobilier office și accesorii.