monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Ştrandul” din Piaţa Unirii

Mulţi clujeni, toropiţi de căldură, au găsit alternative de a se răcori în buricul târgului – au transformat fântâna din Piaţa Unirii într-un veritabil „ştrand”.

Zeci de copii, dar nu numai, se bălăcesc zilnic în fântâna din Piaţa Unirii. Totul e bine, spun poliţiştii, cât timp nu e vorba de boschetari care vin să se spele.

De trei zile, Clujul se topeşte. Canicula îşi face de cap, 33 de grade Celsius este temperatura standard pe tot cuprinsul zilei. Mijloacele de transport în comun sunt adevărate cuptoare, asfaltul arde pur şi simplu, nici măcar în parcuri nu mai ai aer. Ghinioniştii care nu au părăsit oraşul şi nu au cum să ţină cont de sfaturile medicilor, de-a nu ieşi din casă în intervalul critic 11.00-18.00, trebuie să îndure suflul fierbinte al oraşului. Alţii au găsit alternative de a se răcori în buricul târgului – au transformat fântâna din Piaţa Unirii într-un veritabil „ştrand”. Mai ales copiii, care se bălăcesc cu o adevărată plăcere sub jeturile de apă, sub privirile amuzate ale părinţilor şi trecătorilor. Câteodată, nici adulţii nu se sfiesc, se descalţă şi aleargă cot la cot cu copiii prin apa rece.

Hai la baie!

La orele amiezii, când oraşul fierbe, la fântâna din Piaţa Unirii e o adevărată îngrămădeală. Copii de pe la 5 ani, numai în slipuri, adolescenţi şi tineri încinşi de soare, părinţi care-i supraveghează pe cei mici, cu toţii se înghesuie să se răcorească, fiecare cum poate, sub jeturile de apă şi în micul bazin al fântânii din centrul oraşului.

Parcă eşti la un ştrand în miniatură, nici mai mult, nici mai puţin! Şi toată lumea este de-a dreptul încântată de situaţie.

Cei mai norocoşi sunt copiii. Cum ajung în preajma apei, se descalţă, se dezbracă şi gata, la baie! Ba chiar, unii vin direct în slip. S-au obişnuit deja să se răcorească în fântână. Părinţii stau pe margine şi îi urmăresc amuzaţi pe cei mici cum se zbenguiesc.

Scăldatul în fântână a ajuns o adevărată obişnuinţă pentru unii clujeni. „Eu m-am obişnuit să îmi aduc nepoţelul în fiecare zi aici. Mergem la plimbare, iar una dintre opriri este aici. Îi aduc şi prosop şi haine de schimb. Sunt mulţi care vin aici, mai ales copii mici cu părinţii. Se mai răcoresc şi ei pe căldura asta. Îl las să se bălăcească cât vrea”, spune Ana Urs, o bunică care îşi aduce nepotul să se scalde în fântână.

Nici alţii nu se lasă mai prejos. „Am trecut o dată pe aici cu copiii şi i-am văzut pe alţii cum se joacă la apă, aşa că i-am lăsat şi eu. Decât să îi duc în fiecare zi la ştrand, unde e destul de scump, mai bine aici”, spune şi Marius Sântămărean.

Totuşi, fără săpun!

Nici adolescenţii aflaţi în zonă nu se sfiesc deloc să se răcorească în fântână. Renunţă la încălţăminte şi se hârjonesc cot la cot cu cei mici printre jeturile de apă. La fel şi părinţii care-şi supraveghează odraslele. „M-am mai răcorit şi eu puţin, e foarte cald”, spune un tată, care a renunţat lejer la sandale şi a făcut câteva ture prin apă.

Poliţiştii care supraveghează zona intervin însă când pe la fântână îşi fac de lucru boschetarii ce-şi fac veacul prin centru. „La un moment dat, au apărut doi, care aveau şi săpun la ei. S-au apucat să se spele de-a binelea. Le-am făcut vânt, chiar aşa e prea de tot! Nu avem nimic împotriva copiilor care se joacă pe aici, e chiar amuzant să-i vezi cum se distrează, dar chiar să te speli aici e prea de tot”, spune unul dintre agenţii de ordine.

Se pare că bălăcitul în centrul Clujului nu mai deranjează pe nimeni zilele acestea. „Nu mi se pare deranjant. Sunt doar copii care se mai distrează pe căldura asta”, spune o trecătoare. Astfel, fântâna a ajuns o alternativă la ştrandurile clasice. Doar că e interzis săpunitul în public.

Fotografii: Radu PĂDUREAN