monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fiul lui Gore reţinut pentru agresiune

Cinci tineri, între care unul dintre fiii lui Marius David, cunoscut drept Gore, au fost reţinuţi aseară după ce au agresat un bărbat, pe o stradă din Cluj-Napoca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Alma Brehariu-Bruja, incidentul a avut loc în jurul orei 16.30, pe o stradă din Cluj-Napoca.

"Cinci tineri au agresat un bărbat, pe stradă. Aceştia au fost identificaţi şi duşi la Secţia numărul 1 de Poliţie, pentru audieri, fiind reţinuţi ulterior pentru 24 de ore", a arătat Alma Brehariu-Bruja.

Printre cei cinci agresori este şi un minor, S. D., unul dintre fiii lui Gore.  Tinerii sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Ei vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.