monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ANM a prelungit avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică până sâmbătă. 31 de judeţe, printre care şi Cluj, sunt vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică până sâmbătă, la ora 21:00, fiind vizate 31 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, de joi, ora 23:00, până sâmbătă, ora 21:00, în Moldova, sudul şi estul Transilvaniei, local în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de itri de apăl/mp şi pe arii restrânse 50 - 70 de litri de apă/mp. ANM precizează că fenomene similare se vor semnala şi în restul ţării, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

Se vor afla sub Cod galben judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, şi, parţial, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.