monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce șanse are un festival Untold la București?

Peste trei zile începe la Cluj-Napoca Untold, cel mai mare eveniment muzical din România, ajuns deja la a patra ediție. Edy Chereji, director de marketing și comunicare, a vorbit despre provocările pe care le aduce un astfel de festival, cu ce costuri și cu ce beneficii se face, dar și ce sanșe sunt ca după Untold la Cluj și Neversea la Constanța și Bucureștiul să găzduiască un eveniment similar.

„Festivalul și ideea Untold au pornit de pe o foaie, au fost câteva idei puse pe o foaie  și de acolo s-a dezvoltat totul. În acel moment în care noi ne-am văzut - nu ne vedeam pentru prima dată, acei 7-8-10 oameni care am început unii dintre noi mai colaboraserăm și pe alte proiecte de-a lungul timpului, eu cu Bogdan Buta am fost colegi de generație, de facultate, chiar dacă am studiat pe domenii diferite, dar ne-am întâlnit în diverse activități de ONG. Sigur că nu am fost străini de acest domeniu, toți am cochetat cu această parte de evenimente, din diverse poziții și am fost implicați în organizarea de evenimente la nivelul orașului Cluj-Napoca, unele mai mari, unele mai micuțe, altele care au adus artiști străini pentru prima dată în România, ceea ce ne-a ajutat să învățăm. Pentru a construi și a ne da seama cum vrem să arate acest festival și cum ar trebui să fie poziționat, am călătorit și înainte, să vedem și alte mari festivaluri din întreaga lume și am luat de acolo idei pe care ne-am gândit apoi cum le putem transpune pentru publicul din România și pentru posibilitățile pe care le avem noi aici”, a spus Chereji într-un interviu pentru Digi24.ro.

Cât despre bugetul festivalului: “La prima ediție, bugetul a fost de aproximativ 5,5 milioane de euro, după care, în fiecare an el a crescut cu aproximativ 2 milioane, ajungând ca în acest an bugetul să fie de peste 12 milioane de euro. Veniturile pe care un festival în străinătate le poate obține în urma vânzării de abonamente și bilete pot fi și de 5-6 ori mai mari decât veniturile pe care reușim să le realizăm noi. Numărul de cumpărători este similar și suntem mândri să spunem că Untold este unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa ca număr de participanți, e în topul primelor cinci festivaluri, dar prețul unui abonament poate să fie și de 3-4 ori mai mic decât la un festival similar din Europa. Suntem atenți să ținem prețul accesibil pentru români, dacă am merge pe prețul festivalurilor din Europa, prețul unui abonament ar fi o problemă pentru publicul din România”, a mai spus acesta.


Turiștii, atrași cu distracție non stop

“Pentru Untold folosim foarte mult Transilvania drept cârlig, pentru a-i face pe străini să vină să viziteze atât festivalul, dar și Transilvania ca regiune turistică. La Constanța, de asemenea, folosim ideea unui festival făcut pe plajă, la mare, încercăm să-i motivăm să viziteze apoi și litoralul, și Delta Dunării, de aici și campaniile Transilvania All Inclusiv, dar și Romania All Inclusiv de anul acesta, în care cu brățara celor două festivaluri participanții pot vizita diverse obiective turistice în întreaga Românie, cu o gratuitate sau cu o reducere. Să nu uităm un lucru foarte important, care cumva ne poziționează într-un avantaj în comparație cu alte festivaluri din întreaga lume chiar: ar fi numărul de ore de distracție. Cele mai multe festivaluri din lume au un program mai mult de zi, care undeva după miezul nopții, la ora 2:00-3:00 dimineața, își închid porțile. Noi, în schimb, avem un program mult mai flexibil și putem spune că avem aproximativ patru nopți de distracție nonstop. Anul trecut au fost 33.000 - 34.000 de turiști la Untold, aproximativ 13.000 la Neversea. Anul acesta la Neversea ne-am apropiat de 15.000 - 16.000 de turiști, iar la Untold vom avea o creștere. E interesant fenomenul care se întâmplă. Un turist străin care vine la Untold mai recomandă altor trei”, mai spune Chereji.


De ce nu se face Untold la București?

“Untold s-a născut în Cluj-Napoca. Noi suntem permanent deschiși la orice fel de oportunități și de discuții în acest sens, avem în vizor să mai dezvoltăm și alte proiecte în România, sigur, nu înseamnă că neapărat de aceeași dimensiune ca Untold sau Neversea sau pe același format, iar în măsura în care există dorință și din partea mediului de afaceri, a autorităților de a dezvolta un alt proiect în oricare alt oraș al României, nu doar București, noi suntem deschiși, suntem dornici să ne punem la masă și să vedem ce poate să iasă, astfel încât să construim ceva care să aibă o identitate și să poată să crească de sine-stătător, fără a fi legat neapărat de Untold sau de Neversea”, a mai spus directorul de comunicare Untold.