Actualitate
Horoscop 26 august
BERBEC Aveţi succes în afaceri şi în activităţile casnice. Schimbările pe care intenţionaţi să le faceţi pot fi apreciate, dacă nu uitaţi să cereţi şi părerea celor din jur. Vă sfătuim să nu faceţi exces de zel asumându-vă prea multe responsabilităţi, pentru că există riscul să nu le faceţi faţă. După-amiază vă întâlniţi cu o persoană deosebită.
TAUR
Nu este o zi prea bună pentru întâlniri cu prietenii şi nici pentru afaceri. Cei din jur nu vă înţeleg corect dorinţa de schimbare. Pe plan sentimental, lucrurile merg mai bine. Vă sfătuim să nu neglijaţi problemele de serviciu.
GEMENI
Dimineaţă vă întâlniţi cu o cunoştinţă cu care nu v-aţi văzut de mult, care vă invită la o petrecere. Vă sfătuim să nu lăsaţi problemele sentimentale să se adune. Fiţi cinstit şi recunoaşteţi-vă greşelile!
RAC
Reuşiţi să faceţi o schimbare în relaţiile sentimentale. După-amiază vă simţiţi excelent la o întâlnire cu prietenii. Aveţi grijă să nu monopolizaţi conversaţia! Vă sfătuim să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu o femeie.
LEU
Dimineaţă sunteţi pus pe fapte mari şi vă asumaţi o serie de riscuri pentru a rezolva câteva probleme legate de cămin. Partenerul de viaţă vă susţine. Puteţi să încheiaţi contracte avantajoase şi să faceţi investiţii inspirate, dar vă sfătuim să fiţi prudent.
FECIOARĂ
Este o zi bună pentru a face schimbări în casă. Puteţi să vă apucaţi de reparaţii, reamenajări, zugrăvit etc. Apelaţi la ajutorul prietenilor şi nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi! S-ar putea ca o persoană mai în vârstă să vă enerveze cu sugestiile sale foarte insistente şi să ajungeţi la discuţii.
BALANŢĂ
Nu vă faceţi planuri stricte pentru azi! Este puţin probabil să vă puteţi respecta programul. Dimineaţă aveţi de alergat pentru a rezolva probleme ale partenerului de viaţă. Este momentul să vă ocupaţi şi de problemele financiare ale familiei. Vă sfătuim să vă ascultaţi intuiţia.
SCORPION
Aveţi multe idei constructive, pe care doriţi să le discutaţi cu cei apropiaţi. O femeie mai în vârstă din familie vă face o surpriză plăcută, oferindu-vă sprijin financiar şi moral. Este o zi bună pentru investiţii. Fiţi mai atent cu partenerul de viaţă!
SĂGETĂTOR
Sunteţi preocupat de problemele profesionale şi aveţi tendinţa să neglijaţi relaţiile sentimentale. Nu este o zi bună pentru afaceri. Riscaţi să pierdeţi o sumă importantă. Vă sfătuim să vă limitaţi activităţi de rutină şi să vă odihniţi mai mult.
CAPRICORN
Astăzi nu este indicat să vă implicaţi în activităţi importante. Dacă aveţi ocazia să petreceţi după-amiaza împreună cu partenerul de viaţă, ar fi bine să nu ezitaţi.
VĂRSĂTOR
Zi bună pentru afaceri. Dimineaţă sunteţi foarte optimist şi aveţi convingerea că nimic nu vă poate sta în cale. Vă bucură şi faptul că relaţiile cu persoana iubită merg mai bine. Vă sfătuim să vă păstraţi realismul şi să evitaţi speculaţiile.
PEŞTI
Chiar dacă aveţi multă treabă, nu este cazul să vă faceţi griji. Sunteţi într-o formă de zile mari. Singurele dificultăţi pe care le puteţi întâmpina sunt cele de comunicare. Acordaţi mai multă atenţie relaţiilor sentimentale!