Tânăra din Florești care și-a pierdut piciorul într-un accident este un exemplu de perseverență și determinare

În data de 29 decembrie 2017, într-o seară de vineri oarecare, viața unei femei din Florești a fost dată peste cap. Anca Nicoleta Petean a fost lovită de o mașină în timp ce aștepta autobuzul împreună cu fiul ei cel mare pentru a merge să facă niște cumpărături. Piciorul ei a fost prins între mașină și un coș de gunoi. Șoferul ar fi încercat să întoarcă pe mijlocul străzii și a fost lovit de o altă mașina, aruncând-o astfel pe prima în stația de autobuz.

„Peste drum de stație stătea un ciubucar. Sunt ferm convinsă că a văzut autobuzul și a vrut să întoarcă repede în stație să ia niște oameni. Practic pentru 12 lei mie mi-a fost tăiat un picior, pentru lăcomia lui. Dacă ciubucarul nu întorcea, nici băiatul care circula regulamentar nu intra în mine. Și am văzut filmarea. El zicea că nu a făcut nimic și era extrem de arogant. Nu avea nicio urmă de remușcare”, își amintește Nicoleta.

Mai grav decât credea

Ea nu și-a pierdut conștiința nici măcar o clipă. Totul s-a terminat într-o fracțiune de secundă. L-a împins pe băiatul ei cel mare, să-l protejeze și apoi a realizat că e întinsă pe jos. Nu știa ce se întâmplase, voia doar să știe dacă băiatul era în siguranță. Din fericire, era. Nu o durea nimic, dar simțea că ceva nu e în regulă, că s-a întâmplat ceva grav cu ea. Însă nu putea să realizeze cât de grav. Știa doar ce trebuia făcut, după toți anii în care a fost voluntară la SMURD.

„Cum am fost voluntar pe ambulanță știam ce trebuie făcut. Le ziceam oamenilor care au sunat la 112 să ceară ambulanță cu medic. A venit un domn, m-a văzut. Simțean că mi se scurge sângele la picior, simțeam că e cald. A ridicat coșul și atunci am simțit cum a început să se scurgă mai tare sângele. Mă așteptam ca omul să facă o compresie, să se oprească sângele. Dar asta nu s-a întâmplat.  Echipajul SMURD a ajuns în 3 minute. M-au urcat în mașină. I-am auzit spunând că nu are sens să pună atelă. Eu mă gândeam că e o fractură deschisă destul de urâtă. Pe moment nu am realizat, dar știam că pentru orice fractură, trebuie pusă atelă. Nu înțelegeam de ce nu îmi pun. Piciorul meu, de fapt, se mai ținea de 6 cm de piele. Era secționat complet”, relatează tânăra din Florești.

O semnătură care i-a schimbat viața

Ambulanța a transportat-o în cel mai scurt timp la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj. Acolo, personalul medical o aștepta pregătit. A trebuit să semneze câteva formulare, printre care, unul prin care își dădea acordul să îi fie amputat piciorul. Abia atunci a realizat cât de gravă este, de fapt, starea ei.

„A trebuit să intrăm de urgență în sala de operații. Am ajuns sus, m-au pus pe masa de operație, mi-au adus să semnez câteva formulare și mi-au zis că s-ar putea să nu îmi poată să salveze piciorul și să semnez acordul de a fi amputat. Nu am vrut. Dar m-a întrebat anestezistul dacă vreau să îmi mai văd copii. Mi-a curs o lacrimă și am semnat.  Mi-au pus masca, am adormit și m-am trezit după cinci zile din comă”, își amintește tânăra.

Medicii au încercat tot posibilul. Au încercat de patru ori reconstituirea piciorului. A patra oară au reușit, însă a ținut doar câteva ore. Putea să facă cheaguri de sânge care să ajungă la plămâni, la inimă sau la creier. Indiferent de destinația acelor cheaguri, Nicoleta ar fi putut să moară, lăsând în urmă o viață abia începută și trei copii.

Dovadă de curaj

Cu toate că majoritatea persoanelor care trec prin astfel de situații ajung să nu mai aibă dorința de a trăi, Nicoleta nu a dorit asta. Ba mai mult, a înfruntat fiecare lovitură a vieții cu curaj. Nu și-a plâns de milă.

„Important e că trăiesc și o bucată de carne și o bucată de os nu înseamnă viață. Cine m-a cunoscut a știut că o să trec peste asta cât de cât ușor. Mi-a curs o lacrimă când am semnat acordul pentru amputare și încă una când mi s-a spus că a fost amputat. Dar nu am plâns. Nu am stat să mă gândesc cum va fi viața mea, ce voi face când voi ajunge acasă. Nu avea sens să stau să mă victimizez”, a explicat Nico.

Suflet lângă suflet, alături de Nicoleta

Despre accident s-a scris pe rețelele de socializare, iar floreștenii au devenit foarte solidari cu victima. Au transmis gânduri bune, s-au interesat de sănătatea ei și au așteptat cu sufletul la gură să afle care va fi soarta Ancăi. Colegii ei de la SMURD, colegii de la muncă, prieteni, străini, toți au sărit în ajutorul ei.

„Și acum mi se face pielea de găină când mă cândesc. Am rămas foarte impresionată de gesturile făcute de oamenii din Florești și din Cluj. Am primit mesaje de încurajare, care m-au ajutat foarte mult. Toată lumea îmi transmitea gânduri bune, rugăciuni. Am văzut postările cu cutiile pentru donații. Am rămas fără cuvinte”, își amintește floreșteanca.

Pas cu pas, o viață nouă

Îndată ce a ajuns acasă, a făcut tot posibilul să se descurce singură. A durat doar câteva zile. Și-a impus să se descurce fără ajutor fiindcă, inițial, nu putea face nici cele mai banale lucruri fără să fie ajutată, cum ar fi, mersul la toaletă. Nu a trecut nicio zi fără un progres, cât de mic. Apoi, a început să lucreze, să facă obiecte hand made personalizate: sticle decorate, mărțișoare, agende, ceasuri. Fiindcă nu voia să fie genul de persoană care trăiește doar din banii de handicap pe care îi primește de la stat.

„În februarie am început să fac iar obiecte hand made pentru 1 martie și 8 martie. Am făcut peste 300. Le-am vândut și am făcut un bănuț în plus, care ajută. Că eu am primit bani de la oameni și de la Primăria Florești, care m-au ajutat enorm. Fără ei nu mă descurcam. Dar eu acei bani i-am folosit și îi folosesc doar pentru problemele medicale, nu ca să îmi cumpăr telefon sau haine noi”, explică Nico.

Oamenii care au înconjurat-o de la familie, la cadre medicale, la prieteni și străini, care au fost alături de ea încă de la începutul acestui drum i-au transmis energia de care a avut nevoie pentru a putea să o ia de la capăt. Astfel, cu o bucată de trup lipsă, ea a continuat să trăiască asemenea unui om întreg.

„Am văzut că lumea mă iubește și asta mi-a dat forța să merg mai departe. Adică ei aveau atât de multă încredere în mine, eu ce era să fac? Să stau să îmi plâng de milă? Nu! Știam că pot și am arătat că pot! Nu mai am un picior, dar am două mâini, iar cu aceste două mâini voi face tot posibilul să le ofer totul copiilor mei. Colegilor de la SMURD Florești, asistenților de la Medicala 2, kineto-terapeutei mele Loredana care m-a învățat iar să merg, prietenilor care mi-au fost aproape din prima clipă, familiei și celor care au fost alături de mine atât financiar cât și moral le mulțumesc și le datorez ceea ce am ajuns eu azi”, a concluzionat Anca Nicoleta Tilinca Petean.

Nicoleta a mărturisit că, în ciuda lucrurilor rele care se întâmplă zilnic în lume, ei i s-a demonstrat că există multă bunătate, că oamenii au suflet, că nimeni nu este cu adevărat singur.