monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Romii de la Pata Rât îi cer socoteală primarului Emil Boc: “Vrem locuințe sociale”

Mai mulți romi care locuiesc lângă groapa de gunoi a Clujului, la Pat Rât, au boicotat miercuri ședința de Consiliu Local și i-au cerut socoteală primarului în ceea ce privește construcția de locuințe sociale. Ei spun că de patru ani sunt mințiți că vor fi ajutați să se mute în oraș.

Romii de la Pata Rât sunt nemulțumiți și de programul Primăriei privind subvenționarea chiriei. Ei reclamă faptul că li se refuză dosarele pe motive absurd.

Romii au fost susținuți de Enikő Vincze, profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, care s-a luat la harță cu primarul Emil Boc.


 “Care e stadiul locuințelor sociale de pe strada Sighișoarei? Vreau să ne spuneți ceva concret. S-a început la el, se lucrează? Așteptăm un răspuns de la dumneavoastră. Din cauza criteriilor impuse de dumneavoastră sunt depunctați cetățenii. În Legea Locuinței nu știu să scrie că e neapărat nevoie să am doctorat, facultate, studii superioare, ca eu să pot obține o locuință”, a spus Alexandru Mureșan, locuitor de pe strada Cantonului.

Boc a replicat că programul construirii de locuințe sociale durează, dar că cei de la Pata Rât își pot depune dosare să beneficieze de subvenționarea chiriei în Cluj-Napoca.


“În privința locuințelor sociale în cel mai avansat stadiu ne aflăm cu locuințele sociale de pe Ghimeșului. în privința Sighișoarei se va lucra în paralel cu parkingul. Am demarat proiectul social pentru subvenționarea chiriei pentru cei cu venituri reduse. Am avut 54 de cereri depuse și aprobate 27. Oferim 1300 de lei pe lună pentru a vă plăti chiria. Faceți cunoscut acest proiect mai multor oameni. Proiectul de construcție de locuințe sociale durează. Clujul a pierdut 28 de milioane de euro. Nu mai putem lucra în același ritm. 54 de cereri depuse nu e nici mult, nici puțin. Din cei 300, măcar 150 cred că ar fi eligibili să beneficieze de subvenționarea chirie. Analizăm să vedem dacă putem ridica plafonul chirie. Această temă este o provocare pentru noi în continuare. Proiectul de subvenționare a chiriei nu a fost ideea dumneavoastră, nici a vreunui ONG din Cluj, a fost inițiativa executivului Primăriei”, a replicat Boc.

Ana Adam locuiește la Pata Rât și spune că de doi ani așteaptă o locuință de necesitate, după ce casa i-a luat foc într-un incendiu.


“Am făcut de două ori două dosare și mi s-a spus că mi se aprobă subvenționarea chiriei și din cauza buletinului norei mele, care are buletin de Baciu, mi s-a respins dosarul. Ce e de făcut cu ea? Să bage fiul meu divorțul dacă ea nu are drept la casă socială? Mi-a pierit casa în incendiu, am pierdut bani, am pierdut mașină de spălat. Am ieșit cu ciorapii în flăcări din casă. La alții s-au dat locuință. Eu aștept de 3 ani să aștept să mă mut. Nu mai pot sta la Pata Rât. Unde să mă duc?”, a spus femeia.

“Doamna Ana Adam a depus cerere pentru locuință de necesitate de doi ani, depune cerere pentru o locuință socială de patru ani și a depus cerere pentru subvenționarea chirie de câteva luni. Și acea cerere nu s-a aprobat pentru că nora nu are buletin de Cluj”, a intervenit și Enikő Vincze.


Emil Boc i-a recomandat profesoarei să se implice mai mult și în mod concret pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cei din zona Pata Rât, acuzând-o pe aceasta de ”demagogie”.

Boc: ”Ajutați-i, ca să-i putem ajuta”.


Vincze: ”Cum să îi ajut? Să le fac buletin de Cluj?”

Boc: ”Da, ajutați-i să-și facă buletin de Cluj”.

Vincze: ”Eu? Și dumneavoastră ce faceți? Trebuie să asigur serviciile sociale care trebuie asigurate?”

Boc: ”E ușor doar să vorbim, haideți să facem și ceva concret. Aș vrea să faceți mai mult și să vorbiți mai puțin”

Vincze: “Să construiesc eu locuințe?”

Boc: “Nu îmi place ipocrizia asta, numai să critic fără să fac nimic în privința acestor oameni. Este o ipocrizie din partea dumneavoastră și demagogie. Eu nu aș dormi 5 zile să mă gândesc cum să caut soluții pentru acești oameni”.

Vincze: “Și din partea dumneavoastră este o aroganță să refuzați în permanent…”