monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Benzile dedicate nu se mai continuă pe Moților. Proiectul se implementează în Gheorgheni și pe strada Horea

Primăria continuă proiectul benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun în cartierul Gheorgheni, dar și pe strada Horea. În ceea ce privește continuarea proiectului pe Moților, benzile dedicate nu vor fi implementate prea curând.

Primăria nu mai continuă proiectul benzilor dedicate pentru mijloacele de transport în comun pe strada Moților pentru că, dacă măsura s-ar implementa, ar presupune schimbări radicale în trafic.

“Specialiștii mă amână în continuare și spun că până nu se lărgește la strada Mărginașă și la Fabrica de Bere nu își asumă responsabilitatea să îmi dea avizul. Așteaptă să îmi dea rezoluția cu privire la lărgirea de la Fabrica de Bere pentru că, spun ei, fără acea lărgire de acolo, practic nu se poate implementa banda dedicată pentru că implicațiile pentru strada Coșbuc și strada Eminescu sunt uriașe și nu se poate practic implementa banda dedicată pentru că totul se va sugruma la Fabrica de Bere. Am început cu viceprimarul Tarcea PUZ-ul pentru lărgirea și extinderea străzii Mărginașă, este în derulare. Eu încă insist să găsim soluții alternative, dar mi-au spus că ce câștigăm pe 800 de metri cât s-ar mai putea extinde de pe Memorandumului până la Eminescu ar fi prea puțin și cu consecințe prea grave pentru ce înseamnă perturbațiile de trafic. Am câștiga prea puțin în comparație cu problemele mari pe care le-ai crea. Aștept în continuare să primesc soluții. Asta e concluzia lor preliminară. Eu stau cu presiune pe ei pentru că apreciez că prioritizarea transportului în comun trebuie să fie una dintre soluțiile alternative pentru descongestionarea traficului”, a declarat primarul Emil Boc luni la o emisiune la radio.


După ce în urmă cu doi ani Primăria a implementat benzile dedicate transportului în comun din Piața Cipariu până la Catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu, iar anul trecut proiectul a continuat cu realizarea acestor benzi între Bulevardul 21 decembrie 1989 și strada Memorandumului, la începutul anului, acum primarul Emil Boc anunța continuarea benzilor dedicate înspre Mănăștur.

Boc vorbea că pe strada Moților vor fi implementate ori benzi reversibile, fie se va institui sens unic.


”Benzile de la bordură de la Primărie spre Mănăștur să fie dedicate transportului în comun pe strada Moților, una dinspre Mănăștur și cealaltă spre Mănăștur. Aici sunt două variante, în ambele variante să fie benzi dedicate, benzile de la bordură. Într-o variantă să se instituie sens unic dinspre oraș înspre Mănăștur pe Moților, pentru restul celor două benzi care mai rămân în afara transportului în comun, iar pe Pavlov să se facă sens unic dinspre Mănăștur înspre Centru, iar pe strada Clinicilor să fie ca și acum sens unic spre centru și să se pună semafoare la trecerile de pietoni pentru a nu se fragmenta atât de mult traficul așa cum se fragmentează acum prin trecerea pietonilor. În ceea ce privește a doua variantă, se păstrează aceleași elemente de benzi dedicate pentru transportul în comun, dar dimineața, pe Moților să fie o bandă reversibilă, adică o bandă pe care să vii spre oraș, între 7.00 și 10.00”, spunea primarul în urmă cu câteva luni.

Până se va lua o decizie în ceea ce privește strada Moților, Primăria a comandat un studiu despre modul în care ar trebuie regândit transportul în comun.


“L-am primit (n.red. studiul), nu este un studiu pentru tot orașul, doar pentru anumite sectoare a fost făcut.  De exemplu, pentru Gheorgheni există posibilitatea de a introduce transport prioritizat și acum se analizează toate implicațiile cu privire la străzile adiacente și la locurile de parcare care vor fi afectate. Căutăm soluții alternative. Un alt studiu este pentru strada Horea, pentru corelarea cu ce înseamnă tramvaiul și transportul în comun. Toate sunt făcute de către specialiști”, a comentat Boc.

În aprilie, primarul Emil Boc spunea că “a dat în lucru” strada Titulescu, direcția centru-Iulius Mall, și strada Observator.


„ Așteptăm soluțiile în ceea ce privește locurile de parcare, așteptăm soluțiile de la specialiști, că de aia sunt specialiști. Și pe 21 Decembrie a fost o bandă blocată de parcări și am găsit soluții. Aștept specialiștii care să vină să îmi propună soluții. Uitați-vă în Grigorescu și uitați-vă în Zorilor și veți găsi propunerile viitoare pe cale le avem în analiză de a implementa anul viitor. Partea de Observator, care ține de Zorilor, este posibil, și acolo se poate gândi o bandă dedicată. Așa vine și soarta garajelor desființate, cu aceste priorități. În momentul când pui bandă dedicată pe Titulescu evident că vor dispărea toate garajele din zona Gheorgheni pentru că vor trebui create locuri suplimentare de parcare. Și ai un argument legal pentru a trece la acest demers”, spunea la acea dată Boc.