monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Înconjurul Mont Blancului în mai puțin de 46 de ore pentru noul centru HOSPICE (P)

În perioada 27 August – 2 Septembrie, capitala alergării montane este Chamonix, Franța, care găzduiește în acest interval cea de a 16-a ediție a concursului internațional de trail running, Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB). Competiția are loc în Alpi, la poalele masivului Mont Blanc.

Anul acesta, 8.600 dintre cei mai buni alergători montani din întreaga lume vor lua startul într-una dintre cele 7 probe propuse de organizatori. După multe curse dificile pe care este nevoie să le termine cu bine pentru a acumula numărul de puncte pentru calificare, concurenții așteaptă aproximativ 2 luni rezultatele tragerii la sorți, în urma căreia se stabilește cine se poate prezenta la start (cererile de participare sunt mult mai multe decât capacitatea care poate fi susținută din punct de vedere administrativ).

UTMB s-a organizat pentru prima oară în anul 2003, an în care au participat la concurs 700 de alergători, întregul eveniment având un buget total de 60.000 de euro. În acel an, Dawa Dachhiri Sherpa câștiga cursa, devenind o inspirație pentru mii de alergători montani. Doar 67 de participanți au reușit să ducă la bun sfârșit cursa în 2003, an în care condițiile meteo au pus în mare dificultate alergătorii (ploaie, frig, grindină).


Proba regină a întregului eveniment este cea prin care alergătorii înconjoară întregul masiv Mont Blanc, parcurgând un traseu lung de 171 de km, cu 10.300 de m diferență de nivel. În acest parcurs, concurenții traversează 3 țări: Franța, Italia și Elveția. Pentru un turist normal, acest traseu poate fi parcurs în 6-7 zile, însă competitorii de la UTMB îl aleargă în 20 – 46 de ore.

12 alergători montani din România vor lua startul UTMB pe 31 August, în proba de 171 km. Fiecare are propriul motiv de a concura, iar în unele cazuri sportivii aleg să susțină și anumite cauze sociale prin care își propun să facă fundraising pentru a sprijini un ONG. Claudiu Belețoiu este un astfel de alergător, dorința sa de participare la UTMB fiind una veche: încă din 2014, când a început să concureze în cursele de trail. La această ediție a ultramaratonului din Mont Blanc, Claudiu a ales să susțină HOSPICE Casa Speranței și noul centrul socio-medical dedicat copiilor de la Adunații Copăceni (care va funcționa pe spațiul domeniului donat Fundației de către Familia Florescu, în anul 2012). Experiența negativă pe care a avut-o cu o spitalizare în primii ani de viață l-a determinat să sprijine un proiect care va face ca realitatea unei internări să arate diferit pentru copiii care vor beneficia de servicii gratuite de îngrijire paliativă acordate de HOSPICE.


“La vârsta de 7 ani am suferit un accident în urma căruia doctorii au decis să îmi fie amputat brațul drept. M-am bucurat însă de o salvare miraculoasă și de continuarea unei vieți normale, motiv pentru care am ales să ajut alți copii bolnavi, care merită să se bucure de cei mai frumoși ani din viață. Am încredere în serviciile oferite de HOSPICE și în diferența pe care o va face noul centru de la dunații Copăceni pentru copiii beneficiari”, precizează Claudiu Belețoiu, voluntar al organizației din Aprilie 2018. El a ales să își promoveze campania cu ajutorul platformei de fundraising online Galantom, pagina dedicată cauzei putând fi accesată la acest link:

http://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6243


În București și împrejurimile Capitalei trăiesc peste 5.000 de copii care suferă de boli cu prognostic de viață limitat. Peste 8.000 de părinţi sunt implicaţi în îngrijirea acestor copii bolnavi, dar nu beneficiază de o susținere adecvată, medicală, socială sau psihologică. De asemenea, peste 10.000 de copii care se confruntă cu decesul unui membru al familiei au nevoie de suport.  “Sperăm că prin acest centru să facem ca fiecare zi să conteze pentru cei care vor găsi aici găzduire și tratament, precum și o casă pentru familiile lor. Mai avem însă un drum lung de parcurs. După renovarea unei clădiri absolut speciale, conacul Florescu – o clădire de patrimoniu pe care o redăm înapoi societății, cu scopul susținerii acestei cauze sociale relevante, avem nevoie de fonduri pentru dotare, echipare, mobilare, anagajarea și instruirea personalului și susținerea serviciilor de zi cu zi. Pentru acest lucru avem nevoie de susținerea comunității, de aceea ne bucurăm când oamenii ne cunosc și ajung să ne susțină. Iar Claudiu este mai mult decât un susținător, este un prieten care ajută de fiecare data când e nevoie și îi suntem foarte recunoscători”, a declarat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE.

HOSPICE are nevoie în continuare de susținerea tuturor donatorilor, cauză în care și Claudiu a considerat să se implice, dedicându-i toate antrenamentele de pregătire și participarea sa din acest an la UTMB. Aceia care doresc să afle mai multe detalii despre centrul de la Adunații Copăceni, pot consulta site-ul dedicat: http://copaceni.hospice.ro/.


Claudiu Belețoiu și-a început cariera de alergător amator la 22 de ani, în Octombrie 2013. În 2017 a alergat 4 curse de peste 100 de kilometri, înregistrând un număr de peste 3.000 de kilometri în atrenamente. Anul 2018 deja i-a adus deja în palmares o cursă importantă: Transgrancanaria 360 și alergarea unei distanței de 269 de kilometri, o provocare individuală desfășurată în regim de auto-gestionare și auto-orientare (nicio porțiune de traseu nefiind marcată). Pentru următorii 3 ani, Claudiu își propune o cursă de peste 300 de kilometri (Tor des Géants sau AVP501), un ultramaraton în jungla amazoniană (Jungle Marathon), iar în termen de 5 ani își dorește să ajungă să alerge 1.000 de kilometri dintr-o singură etapă (nu în sistem multi-stage).

Participarea lui Claudiu Belețoiu din acest an la UTMB este sprijinită de HONDA România, care susține mișcarea și programele dedicate unui stil de viață activ.


Din anul 2015, Claudiu ajută începătorii să se inițieze în alergare prin intermediul antrenamentelor de Joi dimineața (6.00 AM, pe stadionul Dinamo), programul său de alergare SUNT ÎN FORMĂ (sunt-in-forma.ro) fiind urmat până în prezent de peste 700 de persoane, număr de participanți care va crește în perioada imediat următoare, prin alăturarea alergătorilor din TEAM HOSPICE la sesiunile de pregătire.