Opinie: Troian Băsescu

Ambele au o notă distinctă de interes public amestecat cu „aromă” de politică de partid şi puţin (sau puţin mai mult) damf de politichie dâmboviţeană.

 

Dacă în cazul reorganizării administrativ teritoriale a României partidele politice nu s-au putut pune nicicum de acord, în privinţa comasării alegerilor inimile politicienilor bat la unison.

 

S-a vorbit mult despre nevoia (absolut reală) de a reduce cheltuielile statului cu administraţia, cu funcţionărimea, cu campaniile electorale, cu Tanda şi cu Manda... Hotărât, românului cu burta goală îi sună bine când îi spui că faci economii, că şi tu, Stat, strângi cureaua.

 

Dar alegătorul – obişnuit cu punga cu pui congelat, un kil de făină şi Mazăre – nu vede efortul (financiar) pe care partidele îl fac pentru a-i smulge votul. Pensionarul care se buluceşte să înhaţe „ajutorul de nutriţie” aruncat ca unui câine de primarul Che Guevara al Constanţei nu ştie cât îl costă plasa pe care (şi-)o ia.

 

Partidele investesc sume adesea aberante în campanile electorale. Veţi vedea, în articolul din pagina 6, cum la alegerile parlamentare uninominale din 2008 partidele au „investit” peste 20 de milioane de euro. În schimbul banilor, au primit voturi; mai multe sau mai puţine, în funcţie şi de calitatea „materialului” politic expus pe buletinul de vot, dar mai ales de sumele aruncate pe piaţă.

O analiză de tip cost/beneficiu, ne arată că PNL a „cumpărat” votul cu 2,2 euro, PD-L cu 1,6, PSD+PC cu 1,7, iar UDMR cu 0,6.

Dacă mai luăm în calcul şi prezenţa scăzută la vot, vedem că banii aruncaţi pe afişe, spoturi la radio şi invitaţii în platourile televiziunilor nu au fost tocmai ceea ce s-ar chema investiţie (mai ales că PSD+PC a cheltui de 5 ori mai mult decât în 2004, pentru un rezultat cu nimic mai bun). Dimpotrivă, dacă partidele ar fi conduse de manageri şi ar avea consilii de administraţie, congresele post-electorale ar fi trebuit să se lase cu tăieri de capete. Şi uneori chiar s-au lăsat.

 

În cifre seci, economiile la bugetul de stat pe care le-ar presupune comasarea alegerilor sunt bani de coşniţă în comparaţie cu cheltuiele de la care s-ar salva partidele politice.

Milioanele de euro aruncate în 2008 pe fereastră şi „agenda” electorală încărcată – locale şi parlamentare în 2012, europarlamentare în 2013 şi prezidenţiale în 2014 – au avut efectul unui duş rece asupra contabililor partidelor. De cheltuit e uşor, da’ cu făcutul banilor e problema. Mai ales într-o economie abia ieşită din recesiune, unde firmele sunt la pământ şi alegătorii încă mai folosesc afişe din campania trecută în ghereta din fundul curţii...

 

Cealaltă propunere, reorganizarea teritorială, are mai puţin de-a face cu administraţia, şi mai mult cu teritoriul. La fel ca şi câinii, homo politicus e o specie profund teritorială. Nu urinează prin colţuri, dar ţin cu dinţii de curtea lor. Proiectul de reorganizare administrativă a lovit în structura de bază a organizării tuturor partidelor politice româneşti: judeţul. Luate pe nepregătite, partidele au realizat că timpul rămas până la alegeri nu e suficient pentru a regândi – organizatoric şi din punctul de vedere al „cadrelor” – campaniile electorale.

 

Un motiv suficient pentru ca toţi politicenii să se zbârlească în faţa „atacului”, abil ascuns, al preşedintelui Troian Băsescu.

 

Paul Niculescu

redactia@monitorulcj.ro